Home Economie Agricultura Prețul unui pachet de țigări în Franța va ajunge la 9,20 euro

Prețul unui pachet de țigări în Franța va ajunge la 9,20 euro

0

În Franţa anului 2020 paiul din plastic dar şi betigaţele de urechi sunt interzise din raţiuni de ecologie, începe eliminarea treptată a glifosatului – utilizat în special în agricultură, creşte salariul minim pe economie iar ţigările sunt mai scumpe decât în 2019. Preţul unui pachet de tigări ajunge la 9,20 de euro, transmite Radio France International.

RELATAREA RFI:

De la 1 ianuarie 2020, salariul minim pe economie va creşte cu 1,2%. Pentru o oră de muncă, salariul minim pe economie va fi de 10,15 euro, cu 12 cenţi în plus faţă de anul 2019. Pe lună, salariul minim va fi de 1.539 de euro pentru 35 de ore lucrate pe săptămână.

Si tot de la 1 ianuarie 2020 se scumpesc ţigările  – în funcţie de marcă va creşte cu 10 până la 15 cenţi pe pachet. Noul tarif va fi undeva la 9,20 euro.

O altă măsură ce intră în vigoare din noul an: sunt interizse de la comercializare beţigaşele din platic pentru urechi.

Interdicţia utilizării plasticului vizează o arie mai largă de produse de unică folosinţă printre care se numără şi vesela din plastic ori paiele din plastic – considerate un adevărat dezastru ecologic. De altfel, în Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi în Franţa se duc ample campanii pentru ca acest obiect din plastic – paiul, să fie interzis.

ONG-ul american Ocean Conservancy susţine că la scară planetară, 4% din deşeurile adunate din mările planetei reprezintă acest obiect extrem de uşor şi cu o durată de utilizare de doar câteva minute – paiul! În Statele Unite, oraşe precum Miami, Seattle ori Malibu au interzis utilizarea paiului fiind căutate alternative pentru înlocuirea lui. La Strasbourg spre exemplu, liceeni au inventat un pai biodegradabil. Este fabricat din amidon de porumb şi se descompune între 6 până la 9 luni – comparativ cu sutele de ani pentru omologul lor din plastic.  Un studiu arată că francezul de astăzi produce de 2 ori mai multe deşeuri decât era cazul în urmă cu 40 de ani, jumătate din ele reprezintă ambalaje din plastic ce au servit mai puţin de un an înainte să fie aruncate.

Revenind la lista francezului pentru 2020 – Din noul an este interzis şi aditivul alimentar E171. Dioxidul de titan este o substanță ce se folosește în industria alimentară ca și colorant, mai exact în dulceaţă, bomboane ori iaurt.

Dioxidul de titan sau E171 a fost clasificat de Agentia Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului ca posibil cancerigen pentru oameni. Chiar și fără date suficiente, Germania este o altă ţară ce a interzis, de asemenea, acest aditiv alimentar.

E171 se mai găsește și în crema de hrean, sosuri, în guma de mestecat și în înghețată. Poate fi găsit și în creme, medicamente şi în pasta de dinți.

Ad

Exit mobile version