Prețul petrolului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani

Cotația barilului Brent din Marea Nordului a coborât marți sub pragul de 40 de dolari, în timp ce la bursa de la New York cotația barilului de țiței WTI a coborât sub pragul de 37 de dolari, în ambele cazuri fiind vorba despre o premieră în ultimii șapte ani, transmite AFP.

În jurul orei 14.00 GMT, cotația barilului de țiței Brent cu livrare în luna ianuarie a coborât până la 39,81 dolari, cea mai scăzută cotație înregistrată după data de 20 februarie 2009. La aceeași oră, pe piața de la New York barilul de țiței ‘light sweet crude’ (WTI) se tranzacționa la 36,64 dolari, cel mai scăzut nivel de după data de 19 februarie 2009, transmite Agerpres.

Aceste scăderi vin după ce vineri Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis să-și mențină nemodificat plafonul de producție, în pofida supra-ofertei de țiței care există în prezent pe piața mondială. Chiar dacă prețul unui baril de țiței este în prezent cu 60% sub nivelul înregistrat la mijlocul anului 2014, OPEC a decis să nu își reducă producția și, în mod inedit, în comunicatul oficial publicat la sfârșitul reuniunii ministeriale de la Viena, nici măcar nu a precizat care este plafonul de producție al cartelului.

‘Faptul că nu a fost menționat niciun plafon de producție sugerează că grupul nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu privire la impactul revenirii pe piață a petrolului iranian odată cu eliminarea sancțiunilor internaționale’, a subliniat Craig Erlam, analist la Oanda.

Acesta crede că decizia OPEC de a nu modifica plafonul de producție nu este una de bun augur pentru producătorii de petrol, având în vedere piața este inundată cu petrol, iar facilitățile de stocare au atins la capacitatea maximă, ceea ce face posibile noi scăderi ale prețului țițeiului.

‘Combinația între o piață saturată de ofertă și o cerere mondială modestă pare favorabilă unei noi scăderi a cotațiilor până la 35 de dolari pentru barilul de țiței Brent și la 32 de dolari pentru barilul de țiței WTI, adică nivelul atins în timpul crizei financiare din 2008’, susține la rândul său Ipek Ozkardeskaya, analist la London Capital Group.

Plafonul oficial de producție al OPEC are mai mult un caracter teoretic, pentru că potrivit mai multor studii producția reală a statelor membre OPEC se situează undeva în jurul valorii de 32 de milioane de barili pe zi, mult peste plafonul oficial de 30 de milioane de barili pe zi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare