Home Dezvaluiri PRESIUNI DIN GERMANIA ȘI FRANȚA/ Parisul trimite un ministru la București să...

PRESIUNI DIN GERMANIA ȘI FRANȚA/ Parisul trimite un ministru la București să facă presiuni pentru acceptarea cotelor de migranți: ROMÂNIA TREBUIE SĂ REALIZEZE

0

Ministrul francez al Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, se va afla în vizită la Bucureşti între 9 şi 11 ianuarie şi va vorbi cu oficiali din ţara noastră despre summitul de la Sibiu şi despre susţinerea pe care Franţa o acordă preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

Din comunicatul Ambasadei Franței se înțelege că România va trebui să forțeze aprobarea cotele de migranți cerute de Franța și Germania în timpul Președinției UE.

„Preşedinţia română va trebui să finalizeze revizuirea regimului de azil european, ţinând cont de principiile de solidaritate şi responsabilitate şi să avanseze discuţiile pe tema bugetului Uniunii Europene în perioada 2021-2027, fiind atentă să concilieze politicile tradiţionale şi finanţarea noilor priorităţi”, mai arată site-ul ambasadei Franţei.

„Nathalie Loiseau, ministrul Afacerilor Europene, se află la Bucureşti între 9 şi 11 ianuarie, în contextul în care România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Ministrul va fi primit de către premierul Viorica Dăncilă şi se va întâlni cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba”, arată site-ul Ambasadei Franţei la Bucureşti.

Oficialul francez „va exprima susţinerea Franţei pentru o preşedinţie română de succes la Consiliul Uniunii Europene, care are pe masă mize majore”, evidenţiază sursa citată.

Vizita ministrului vine ca „prelungire a recentei întâlniri la Paris între preşedintele Republicii cu omologul său român, Klaus Iohannis, pe 27 noiembrie, anul trecut”, precizează misiunea diplomatică. Totodată, Ambasada Franţei aminteşte că anul trecut, cei doi şefi de stat au inaugurat Sezonul România-Franţa şi au adoptat o declaraţie care subliniază obiectivul lor împărtăşit „al unei Europe mai eficientă, mai puternică şi mai sigură”.

Ad

Exit mobile version