Presiunea migranților la granița României cu Serbia: 46.143 de persoane au încercat anul trecut să intre în țara noastră

Sindicatul Europol transmite, după accidentul cu migranţi din judeţul Timiş, că, de mai bine de cinci ani, frontiera României cu Serbia este forţată de valuri de migranţi, presiunea pe poliţiştii frontieră fiind urială. Numai anul trecut au fost depistate 46.143 persoane în trecere sau tentativă de trecere ilegală a frontierei, de peste patru ori mai multe decât cu un an înainte, transmite news.ro.

Sursa citată a precizat că, la frontiera României, au fost depistate numai anul trecut 46.143 persoane în trecere sau tentativă e trecere ilegală a frontierei, numărul acestora fiind de aproximativ 4,4 ori mai mare faţă de 2019 când au fost depistate 10.551 persoane. 

”Presiunea asupra colegilor noştri poliţişti de frontieră este uriaşă în această perioadă, fiind delegaţi colegi în această zonă de la toate inspectoratele teritoriale ale Poliţiei de Frontieră. Deşi atenţia opiniei publice este îndreptată în aceste zile asupra situaţiei valului de migranţi de la frontiera Poloniei cu Belarus, în România, frontieră externă a Uniunii Europene, acest aflux de migranţi există mai bine de cinci ani de zile şi nu există niciun orizont se timp cu privire la stoparea acestui fenomen”, au mai transmis sindicaliştii.  

O maşină care transporta 12 migranţi s-a răsturnat în localitatea Iecea Mică din judeţul Timiş. Doi migranţi au decedat şi alţi zece au fost răniţi.  

Şoferul care conducea maşina, un tânăr de 22 de ani, a fugit de la locul accidentului, dar s-a predat ulterior la Poliţie.  

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare