Conştiinţa identitară maghiară fermă şi constructivă, care poate fi observată la Cluj-Napoca sau în întreaga Transilvanie, reprezintă un exemplu pentru toţi maghiarii, mai ales astăzi, când provocările vieţii, criza valorilor şi tentaţiile lumii mai degrabă despart decât unesc – a declarat, luni seara, la Cluj-Napoca, preşedintele Ungariei, Tamás Sulyok, la gala de deschidere a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
În cea de-a doua zi a vizitei sale private în Transilvania, şeful statului ungar a participat, la Teatrul Maghiar, la deschiderea unuia dintre cele mai mari festivaluri culturale şi sărbătoare comunitară din Bazinul Carpatic.
„Văd că maghiarii din Transilvania nu s-au clătinat nici în lumea modernă şi aleg din nou calea deja încercată. Clădesc împreună, uniţi. Vă mulţumesc pentru coeziune, pentru exemplul puterii comunităţii şi al edificării viitorului maghiar”, a afirmat acesta.
