Preşedintele Ucrainei a promulgat legea împotriva școlilor românești

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat, luni seară, noua Lege a educaţiei, care limitează predarea în limbile minorităţilor naţionale, liderul ucrainean evidenţiind, totuşi, necesitatea respectării drepturilor tuturor comunităţilor etnice, anunţă Preşedinţia de la Kiev.

Preşedintele Ucrainei a promulgat Legea educaţiei, adoptată de Parlament (Rada Supremă) pe 5 septembrie. Adoptarea acestei legi va permite reformarea sistemului educaţional din Ucraina, îmbunătăţind calitatea şi competitivitatea generaţiei tinere, anunţă Preşedinţia Ucrainei într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

„Aceasta este una dintre cele mai importante reforme”, a transmis Petro Poroşenko, observând că legea consolidează rolul limbii ucrainene în procesul educaţional.

„În acelaşi timp, Petro Poroşenko a evidenţiat importanţa respectării cu stricteţe a drepturilor minorităţilor din Ucraina”, precizează Preşedinţia de la Kiev.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat săptămâna trecută contramandarea vizitei pe care o avea programată în Ucraina din cauza adoptării de către Parlamentul de la Kiev a noii legi a educaţiei. „O tematică neplăcută, această evoluţie din Ucraina, cu legea educaţiei. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuţii cu preşedintele Poroşenko, ultima discuţie pe această temă am avut-o cu ocazia întâlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluţia din Parlamentul Ucrainei care, fără să anunţe partenerii – şi suntem partenerii Ucrainei -, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenţii reciproce şi, practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităţilor la educaţia în limba maternă. Pe noi ne doare acest lucru”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare