Președintele Serbiei în Kosovo după asasinatul care a cutremurat Balcanii

„Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, va vizita Kosovo în zilele de sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 ianuarie. Este o vizită grea şi riscantă şi o mare provocare de securitate, dar nu se poate discuta cu el pe această temă şi nici nu poate fi convins să renunţe”, a declarat ministrul sârb de interne, Nebojsa Stefanovic. „Asasinarea lui Oliver Ivanovic a provocat îndoieli şi face ca această vizită să fie mult mai complexă. Dar cu Vucic nu poate fi discutat acest subiect şi nici nu poate fi convins să renunţe. Nu se gândeşte că securitatea lui personală este pusă în pericol”, a declarat Stefanovic, adăugând că obligaţia Ministerului sârb de Interne este să asigure securitatea preşedintelui şi a sârbilor din Kosovo, transmite televiziunea de stat sârbă RTS.

„Preşedintele doreşte să stea de vorbă cu oamenii. Doreşte să ştie ce îi apasă în acest moment. Doreşte ca prin prezenţa sa să le aducă linişte şi convingerea că nu sunt uitaţi. Este foarte important. Vucic nu va sta acolo 15 minute, pentru a se fotografia, aşa cum cred mulţi. Nu numai că vizita va dura două zile, dar el se va afla şi la nord, şi la sud de râul Ibar, va fi în tot acest timp cu poporul său”, a declarat ministrul sârb de interne, adăugând că preşedintele le va spune oamenilor „ce s-a făcut, ce se face şi ce vom face pentru ei”.

„Preşedintele a primit delegaţii ale sârbilor kosovari atunci când le-a fost greu şi a mers acolo când situaţia a fost complicată. Kosovo este parte a ţării noastre, dar unde nu deţinem control integral, dar, indiferent de aceasta, preşedintele are grijă de poporul care trăieşte acolo şi va continua să aibă grijă”, a declarat Stefanovic, adăugând că asasinarea lui Oliver Ivanovic a fost un act terorist, care a provocat îngrijorare, a rănit şi a vulnerabilizat oamenii şi singura modalitate de a-i linişti şi de a le readuce încrederea este o rezolvare rapidă a cazului. Ministrul sârb de interne a declarat că nu există o dorinţă sinceră a autorităţilor de la Pristina de a elucida cazul Ivanovic, subliniind că este total ilogic că Pristina a refuzat ajutorul organelor din Serbia pentru rezolvarea acestui caz

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare