Home Analize Președintele reales al Bulgariei: Peninsula Crimeea este rusească

Președintele reales al Bulgariei: Peninsula Crimeea este rusească

0

Președintele în exercițiu al Bulgariei, Rumen Radev, a câștigat turul doi al alegerilor prezidenţiale, care a avut loc duminică, 21 noiembrie. Președintele în exercițiu al Bulgariei, Rumen Radev, a obținut 66,47% din voturile exprimate de electoratul bulgar, potrivit Comisiei Electorale Centrale a Bulgariei, după procesarea a 52,92% din buletinele de vot.

Pe locul al doilea s-a clasat prof. Anastas Gherdjikov, sprijinit de Partidul GERB, cu 32,86% din voturi. Prezenţa la vot a fost de 33,7%. Primul tur al alegerilor prezidențiale a avut loc în Bulgaria pe 14 noiembrie, când niciunul dintre cei 23 de candidați nu a reușit să obțină 50% din voturi. Cele mai bune rezultate le-au avut atunci Rumen Radev, pentru care au votat 49,42% dintre alegători, și Anastas Gherdjikov, care a câștigat 22,83%. Cei doi au participat la turul doi, care a avut loc duminică.Rumen Radev a remarcat recent că ”există realități în politică”, subliniind că Peninsula Crimeea este rusească. În același timp, el a catalogat revenirea regiunii la Rusia drept ”o încălcare a dreptului internațional”.Crimeea a devenit regiune rusă în luna martie 2014, în urma unui referendum organizat după o lovitură de stat din Ucraina. Moscova a afirmat, în repetate rânduri, că locuitorii peninsulei au decis să revină în componenţa Rusiei într-un mod democratic, cu respectarea deplină a dreptului internațional și a Cartei ONU. După cum a afirmat, în repetate, rânduri președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, diferendul Crimeea este închis definitiv.

Ad

Exit mobile version