Europa se află în mijlocul unor atacuri, în sens politic, astăzi puterile private globale au luat ostatic conducerea Uniunii Europene, care nu reprezintă interesele europene în lumea exterioară, ci reprezintă interesele puterilor private în faţa statelor membre europene şi a populaţiei acestora, a declarat László Kövér, preşedintele Parlamentului Ungariei, vineri, la Budapesta, la Sinodul Bisericii Reformate Maghiare.
Potrivit politicianului ungar, ceea ce se întâmplă în Europa şi cu Europa în domeniul financiar, economic şi energetic nu este altceva decât o pregătire pentru jefuirea materială a Europei, respectiv pentru deturnarea şi folosirea resurselor umane, naturale şi economice europene pentru interese aflate în afara Europei.
Provocarea “obsesiei spirituale care se desfăşoară acum pe continentul nostru” este un mijloc pentru jefuirea spirituală a Europei; dacă acest plan reuşeşte, atunci clasa de mijloc europeană care menţine democraţia europeană se poate prăbuşi în câteva secunde, iar odată cu ea se va prăbuşi şi sistemul european de democraţie parlamentară. Anarhia socială şi extremismul politic violent pot câştiga teren peste tot, iar la un moment dat, undeva în următoarele decenii, odată cu promisiunile false şi lozincile legate de ordine, dictatura tehnologică a puterilor private poate ajunge în lumea copiilor şi nepoţilor noştri, a avertizat oficialul maghiar.
În discursul pe care l-a susţinut, László Kövér a făcut o paralelă cu întâlnirea pe care Asociaţia Soli Deo Gloria – a studenţilor reformaţi maghiari – a avut-o în Ungaria în august 1943.
Astăzi, lumea se confruntă, din nou, cu o reorganizare a puterii, al cărei mijloc este, din nou, un război care are loc pe pământ european, în vecinătatea noastră. Un război care în sens economic s-a transformat, deja, într-un “război mondial fără sens” şi care s-ar putea transforma în orice moment într-un război nuclear mondial, a spus preşedintele parlamentului.
László Kövér a adăugat că ceea ce ne ameninţă, astăzi, nu este o ocupaţie străină, ci altceva, ceva ce poate fi numit “obsesie străină”.
O astfel de obsesie este “terorismul identităţii” care are loc în prezent în lumea occidentală, a declarat politicianul, adăugând că cel mai alarmant exemplu în acest sens este “ştirea zilelor trecute, despre un bărbat care a câştigat un concurs de frumuseţe feminin din Europa”.
Potrivit lui László Kövér, războaiele şi atentatele realizate prin mijloace socio-psihologice, economice şi politice îndreptate împotriva naţiunilor şi a statelor naţionale, a bisericilor creştine şi a familiilor bazate pe iubirea dintre un bărbat şi o femeie indică, de asemenea, o astfel de obsesie.
Aici, politicianul maghiar a inclus incitarea, prin diverse mişcări, la conflicte între rasa albă şi rasa neagră; incitarea conştientă şi organizată a creştinilor şi musulmanilor, precum şi “eforturile metodice de a modifica populaţia Europei – efort deghizat în migraţie ilegală”. Preşedintele parlamentului a spus că astfel de obsesii sunt şi îndatorarea severă a Europei prin alimentarea unor războaie europene, lichidarea statelor naţionale europene îndatorate sever aşa cum doresc interesele creditorilor, precum şi efortul de a crea o nouă entitate, Statele Unite ale Europei, despre care se speră, de asemenea, că va fi putea fi jefuită.
Este responsabilitatea comună a zilelor noastre şi a vremurilor viitoare, sarcina comună a liderilor bisericilor şi a liderilor seculari “să nu permitem ca ţara şi naţiunea să fie purtate de vreun val al politicii mondiale”. Să-i ajutăm pe maghiari să îşi păstreze identitatea şi să se ţină departe “de obsesia străină, căreia să nu îi cadă pradă sub nicio formă!” – a spus Kövér.
Preşedintele Parlamentului Ungariei a avertizat că miza reorganizării puterii mondiale, “în al cărei prag ne aflăm deja”, nu este acea dacă în viitor lumea va fi condusă de un grup de state est sau din vest. Miza reală este dacă în jumătatea de vest şi de est a lumii, statele vor fi sau nu supuse unor puteri private care reprezintă o putere financiară şi economică din ce în ce mai mare, care dobândesc o influenţă politică din ce în ce mai mare şi care se află în afara oricărui tip de control democratic, iar încet-încet, în afara oricărui tip de jurisdicţie. Sau dacă vor fi capabile să restabilească echilibrul de putere existent anterior, care din cauza concentrării capitalului, informaţiei şi tehnologiei din ultimele trei decenii s-a înclinat în favoarea puterilor private, a explicat politicianul maghiar.
László Kövér a subliniat că miza reorganizării puterii mondiale este aceea dacă, în viitor, miliarde de oameni vor trăi sau nu în cadrul puterii publice democratice, dacă vor mai putea avea un cuvânt de spus – prin voturile exprimate – în privinţa destinului lor, sau vor “deveni supuşi ai unei dictaturi tehnologice” dezvoltate de reţeaua globală de puteri private.