Preşedintele Parlamentului ungar la Tușnad: Mintea lucidă şi conştiinţa curată sunt armele cele mai ascuţite în lupta pentru viitorul Europei.

Preşedintele Parlamentului ungar, László Kövér a spus că mintea lucidă şi conştiinţa curată sunt armele cele mai ascuţite în lupta pentru viitorul Europei.

Alocuţiunea a avut loc sâmbătă după-amiază, cu ocazia inaugurării Centrului de Zi “Sfânta Rita” din comuna Tuşnad, construit cu sprijinul statului ungar.

László Kövér a spus că maghiarii şi secuii, luptă sub semnul minţii lucide şi al conştiinţei curate, nu numai pentru ei înşişi, “ci pentru ca Europa să rămână al europenilor; pentru ca Europa să rămână stăpână pe propriile interese, pe resursele materiale şi spirituale proprii; pentru ca creştinismul să rămână o forţă conservatoare, spirituală şi culturală, pentru toate naţiunile europene; pentru ca familia protectoare, bazată pe comunitatea de iubire între un bărbat şi o femeie, să rămână piatra de temelie a societăţii”. În opinia sa, lupta purtată în spiritul minţii lucide şi al conştiinţei curate are şi scopul de a garanta fiecărui european dreptul de a moşteni în mod liber limba maternă, cultura şi confortul pământului natal de la strămoşii săi, precum şi libertatea de a le transmite urmaşilor săi.

László Kövér a considerat că aceasta este singura cale de supravieţuire a naţiunilor europene şi statelor acestora, singura cale pentru o pace adevărată în Europa. El a spus că fiecare grădiniţă, şcoală sau centru de zi inaugurat, care îşi îndeplineşte misiunea dată de Dumnezeu, întăreşte cultura vieţii şi serveşte astfel cauza supravieţuirii.

În cadrul ceremoniei, preotul paroh Ede Csont a reamintit că biserica a construit centrul de zi pe locul unei vechi şure, cu un sprijin primit de la statul ungar, în valoare de 182 de milioane de forinţi (429 400 euro), şi a fost proiectat păstrând forma construcţiei iniţiale. El a afirmat că oamenii din Tuşnad, prin faptul că îşi păstrează limba, cultura, credinţa şi pământul natal, nu devin cetăţeni de rangul doi ai României sau ai naţiunii maghiare.

Centrul de zi a fost construit în apropierea grădiniţei şi a şcolii din localitate. Acesta oferă activităţi de după-amiază pentru copiii ambelor instituţii. Primarul József Molnár a considerat că provocarea a fost de a convinge statul român să acopere o parte din cheltuielile de funcţionare.

Clădirea a fost binecuvântată de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Gergely Kovács.

În cursul după-amiezii, în cadrul hramului bisericii Sfântul Francisc din Tuşnad, arhiepiscopul a binecuvântat biserica construită în 1818, care a fost renovată în perioada 2015-2022 cu sprijinul Uniunii Europene, al statului ungar şi al statului român.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Articole relationate

    Categorii populare