Președintele Parlamentului European: În Polonia are loc o lovitură de stat

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a calificat luni drept ‘dramatică’ situația din Polonia, pe care a comparat-o cu ‘o lovitură de stat’, declarații criticate de guvernul polonez, care este acuzat de opoziția de la Varșovia că reprezintă un pericol pentru democrație, transmite Agerpres.

‘Ceea ce se petrece în Polonia are caracterul unei lovituri de stat și este dramatic. Vom discuta în detaliu (această situație) în Parlamentul European, în această săptămână sau mai târziu în timpul sesiunii din ianuarie’, a declarat social-democratul german Martin Schulz, potrivit AFP.

În urma acestor declarații, premierul polonez Beata Szydlo a afirmat că șeful legislativului european ar trebui să ceară scuze Poloniei. ‘Astfel de declarații privind Polonia și treburile ei — și nu este pentru prima dată când declarațiile președintelui Schulz iau acest ton și acest caracter — sunt inacceptabile pentru mine’, a declarat șefa guvernului de la Varșovia. ‘Aștept ca domnul Martin Schulz nu numai să înceteze să facă astfel de declarații, ci și să prezinte scuze Poloniei’, a insistat Beata Szydlo, conform aceleiași surse.

La rândul său, ministrul polonez de externe Witold Waszczykowski a calificat declarațiile lui Martin Schulz ca fiind ”nefondate, nejustificate și chiar scandaloase’.

Opoziția poloneză acuză partidul Lege și Justiție (PiS, conservator), partid ce conduce guvernul în Polonia, de încercarea de a concentra toate puterile și de a reprezenta astfel un pericol pentru democrație.

Ultima polemică a fost legată de tentativele, îndoielnice din punct de vedere legal, ale celor două principale partide politice poloneze — Platforma Civică (PO, de centru), aflată la putere până la alegerile legislative din octombrie, și PiS, la putere de o lună — de a aduce la Curtea Constituțională judecători apropiați pozițiilor lor. Anterior, premierul Szydlo i-a înlocuit pe șefii serviciilor de informații, iar PiS a anunțat o reformă în cadrul mass-mediei publice, acuzată de parțialitate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Miruță susține că nu îl demite pe șeful Statului Major al Armatei

    Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, într-un...

    Peste 13,6 milioane de euro pentru școlile din Mehedinți

    Astăzi, la sediul Consiliului Județean Mehedinți, în prezența directorului...

    Ministrul de externe moldovean: Aș vota la referendum unirea cu România

    Ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că,...

    Rubio: Negociem cu Mojtaba Khamenei

    Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este în...

    Șeful Armatei sugerează comandarea dosarului său cu scopul de a lovi instituția

    ”Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm...

    Tăcere la vârf după scandalul din Armată: ARE LEGĂTURĂ CU SAFE?

    România se confruntă, începînd de azi, cu o situație...

    Articole relationate

    Categorii populare