Home Analize Președintele Parlamentului de la Budapesta: Dăinuirea comunităţilor maghiare din afara graniţelor Ungariei...

Președintele Parlamentului de la Budapesta: Dăinuirea comunităţilor maghiare din afara graniţelor Ungariei presupune, pe lângă menţinerea sistemului instituţional maghiar, şi sprijinirea regiunilor locuite de maghiari

0

„Sprijinirea comunităţilor maghiare şi antreprenorilor maghiari din afara graniţelor Ungariei nu serveşte doar interesele maghiare, ci contribuie la dezvoltarea Bazinului Carpatic care a devenit unitar”, a declarat preşedintele Parlamentului ungar, László Kövér.

Într-un interviu, publicat sâmbătă de ziarul electronic intitulat „Afaceri” (Üzlet), oficialul ungar a subliniat, printre altele, că d ăinuirea comunităţilor maghiare din afara graniţelor Ungariei presupune, pe lângă menţinerea sistemului instituţional maghiar, şi sprijinirea regiunilor locuite de maghiari pentru ca aceste regiuni să devină un mediu viabil şi pentru generaţiile tinere, respectiv să existe locuri de muncă, grădiniţe, un mediu profesional şi oportunităţi în cadrul comunităţii.

„Astfel nu susţinem doar interesele maghiare, ci acţionăm în vederea dezvoltării Bazinului Carpatic, în ansamblu”, a precizat László Kovács, adăugând că în cazul Transcarpatiei în prezent trebuie depuse eforturi pentru ca maghiarii de aici să îşi păstreze drepturile dobândite anterior.

„Până când în Ucraina nu vor fi restabilite drepturile minorităţilor naţionale, Ungaria va bloca la forurile internaţionale toate iniţiativele ucrainene, inclusiv aderarea Ucrainei la NATO. Preşedintele legislativului de la Budapesta a afirmat că în ultimii ani Ungaria a înregistrat rezultate excepţionale în efortul depus pentru crearea unui spaţiu economic din Bazinul Carpatic.

„Datorită Programului de dezvoltare economică destinat Bazinului Carpatic au fost implementate peste 50 de mii de proiecte destinate dezvoltării afacerilor. Prin programele de dezvoltare economică, lansate de Secretariatul de Stat pentru Politică Naţională, antreprenorii au obţinut rezultate remarcabile şi în domeniul profesional”, a amintit László Kővér, care a menţionat că în urma sprijinului acordat întreprinzătorilor maghiari din afara graniţelor Ungariei câştigă şi antreprenorii ungari, deoarece scopul nu este doar consolidarea categorei antreprenorilor maghiari din afara ţării, ci armonizarea cercului întreprinzătorilor din Ungaria şi din ţările vecine.

Referitor la sprijinul acordat maghiarilor din diasporă, preşedintele parlamentului a reiterat că din punctul de vedere al Ungariei maghiarii care trăiesc pretutindeni în lume reprezintă o resursă.

„Oriunde în lume trăieşte maghiarul, prin activitatea sa contribuie la consolidarea reputaţiei naţiunii noastre”, a subliniat László Kövér. Referitor la emigrarea lucrătorilor maghiari calificaţi din Ungaria şi din afara graniţelor Ungariei, preşedintele legislativului a spus că datorită sprijinului acordat în ultimii ani de guvernul de la Budapesta tot mai mulţi maghiari se întorc acasă, pe pământul lor natal şi pe baza experienţelor acumulate în străinătate încep propria lor afacere.

Ad

Exit mobile version