Preşedintele maghiar Katalin Novák: Ungaria cheltuieşte peste 6% din PIB pentru sprijinirea familiilor

Obiectivul politicii familiale din Ungaria este acela de a restabili respectul social al creşterii copiilor, a declarat preşedintele maghiar Katalin Novák, marţi, la evenimentul Academia Paulista de Letras din Sao Paulo, Brazilia.

Katalin Novák a fost prezentată auditoriului de către José Renato Nalini, preşedintele academiei, care i-a lăudat munca.

În prezentarea pe care a susţinut-o, şeful de stat maghiar a trecut în revistă rezultatele şi obiectivele politicii familiale din Ungaria. A relatat că începând din 1981, populaţia ţării scade în fiecare an, astfel că a fost nevoie de măsuri pentru a stopa acest trend. Pentru ca într-o familie să fie atâţia copii câţi şi-ar dori părinţii, a fost nevoie de măsuri care să poată facilita acest proces.

Katalin Novák a subliniat că trebuie restabilit respectul social al creşterii copiilor, că a fost nevoie de asigurarea faptului că şi cei care cresc copii să se descurce bine din punct de vedere financiar, nu doar cei care nu au copii. Ungaria sprijină toate aceste lucruri, printre altele, prin reduceri fiscale, prin reducerea dobânzilor împrumuturilor, prin ajutorul financiar acordat pentru cumpărarea şi renovarea locuinţelor şi prin construirea unei reţele de creşe.

În constituţia maghiară adoptată în 2011 s-a trecut, de asemenea, faptul că atunci când vorbim de căsătorie, vorbim despre o relaţie consensuală între un bărbat şi o femeie, a subliniat preşedintele Ungariei. Constituţia maghiară mai prevede că viaţa trebuie protejată încă de la concepţie, iar recent, textului constituţiei i s-a adăugată şi faptul că tatăl este un bărbat, iar mama este o femeie.

Katalin Novák a subliniat că Ungaria cheltuieşte peste 6% din PIB pentru sprijinirea familiilor.

“Brazilia este campioană mondială la fotbal, noi suntem campioni mondiali în sprijinirea familiilor”, a declarat Novák, adăugând că se doreşte ca creşterea copiilor să fie din nou în trend.

Printre rezultatele politicii familiale, şeful de stat a menţionat că în Ungaria, numărul căsătoriilor s-a dublat în ultimul deceniu, numărul întreruperilor de sarcină s-a redus la jumătate, iar în paralel, dorinţa de a avea copii este în continuă creştere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Articole relationate

    Categorii populare