Preşedintele UNJR, judecătorul Dana Gîrbovan, a spus că protocolul încheiat între Parchetul General şi SRI, desecretizat vineri, încalcă normele constituţionale de bază şi că aspectele prevăzute în acest document sunt „cutremurătoare”, aspect constatat chiar şi de cei fără studii juridice.
„Protocolul din 2009 dintre Parchetul General şi SRI încalcă normele constituţonale şi internaţionale de bază privind statul de drept, democraţia, separaţia puterilor, independenţta justiţiei şi respectarea drepturilor omului. Aceasta e concluzia la care ajungi citind cu atentie Protocolul din 2009 semnat între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ş Serviciul Român de Informaţii. Gravitatea celor prevăzute în acest Protocol e cutremurătoare pentru orice persoană, chiar cu minime studii juridice şi noţiuni elementare despre stat de drept”, a scris pe Facebook Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).
De asemenea, sursa citată a mai scris că protocolul dezvăluie faptul că, ceea ce SRI-ului avea interzis expres prin lege să facă încă din 1992, i s-a permis prin intermediul acestui protocol încheiat în 2009.
„Mai grav, dacă în comunism Securitatea avea o arie limitativă de infracţiuni prevăzute în lege şi legate de siguranţa naţională pe care le putea cerceta, prin acest Protocol secret, aria SRI-ului de anchetă penală a devenit practic nelimitată. (…) Noţiunile însă de “infracţiuni ce au corespondent în ameninţările la adresa siguranţei naţionale” şi “infracţiuni grave” sunt atat de largi încât includ orice tip de infracţiune, pentru că nu exista o definiţie legală a acestora. (…) Puterile pe care acest Protocol le aroga SRI-ului asupra procurorilor în activitatea de cercetare penală implică o intruziune pe caz mai mare chiar decât cea permisă procurorului-ierarhic asupra procurorului din subordine”, a mai scris Dana Gîrbovan.