Home mediu Preşedintele Germaniei încântat că românii sunt entuziasmaţi de Uniunea Europeană

Preşedintele Germaniei încântat că românii sunt entuziasmaţi de Uniunea Europeană

0

Mulți oameni au reușit în România să păstreze ceva din entuziasmul anului 2007 față de Uniunea Europeană, iar în această țară partidele „critice la adresa Europei” nu joacă „aproape niciun rol”, a apreciat marți, în discursul său, președintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck.

Joachim Gauck, aflat în vizită de stat în România, a susținut marți, la Biblioteca Națională, discursul „Europa: pasiune pentru rațiune”. Alături de el s-a aflat Andrei Pleșu.

„Ceea ce diferențiază țările mai noi de țările mai vechi (în UE — n.r.) este o viziune diferită despre Europa. Mulți oameni au reușit aici, în România, să își păstreze ceva din entuziasmul anului 2007. Puțini sunt cei care în țara dumneavoastră se îndoiesc de UE, lucru care în alte țări se petrece altfel. Partide critice la adresa Europei nu joacă aproape niciun rol (n.r. — în România)”, a adăugat el.

„Europa comună nu există în primul rând pentru a permite călătorii cu avioane low cost de la Atena la Dublin sau pentru ca (…) să se recunoască diplome emise la Bordeaux. Europa comună există ca pentru ceea ce a fost cel mai puțin firesc din punct de vedere istoric în Europa să rămână în mod sustenabil realitate — pacea în libertate”, a arătat el.

De asemenea, președintele german a vorbit despre o Uniune Europeană cu țări egale.

Ad

Exit mobile version