Președintele german, îngrijorat de Trump

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat duminică îngrijorat de „schimbările substanţiale” din relaţia transatlantică cauzate de tensiunile dintre europeni şi preşedintele american, Donald Trump, în special în privinţa comerţului şi a dosarului nuclear iranian, relatează AFP.

Frank-Walter Steinmeier, un fost ministru social-democrat de externe care ocupă funcţia mai mult protocolară de preşedinte al republicii federale, a admis că prima economie europeană, protejată de multă vreme de Statele Unite prin intermediul umbrelei NATO, a avut nevoie „să crească” şi să-şi asume responsabilităţile internaţionale”.

„Sincer vorbind, sunt într-adevăr îngrijorat de evoluţia relaţiei transatlantice”, a spus el într-un interviu acordat postului naţional de televiziune ARD.

„Nu din cauza unui preşedinte care trimite pe Twitter câteva mesaje deranjante, ci pentru că este în curs o evoluţie substanţială şi că avem o nouă administraţie americană care nu ne mai consideră ca făcând parte dintr-o comunitate mondială în cadrul căreia acţionăm împreună, dar care vede lumea fundamental ca o arenă unde fiecare trebuie să-şi găsească propriul drum”, a explicat şeful statului german.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare