Home Analize Președintele Franței și masonii

Președintele Franței și masonii

0

COMENTARIU RADIO FRANCE INTERNATIONALE DE VASILE DAMIAN:

E vorba de o premieră în istoria celei de-a 5-a Republici franceze. Preşedintele François Hollande vizitează astăzi Marele Orient al Franţei, principala organizaţie masonică din Hexagon. El mai fusese acolo în 2011, pe vremea când era însă doar candidat la preşedinţie. Care sunt dedesubturile acestei vizite?

Jurnaliştii care-l urmăresc pe François Hollande în deplasările sale notează că preşedintele a devenit hiperactiv de când şi-a anunţat intenţia de a nu mai candida la un nou mandat. In Malta, în Spania, în Chile, la Disneyland, într-o serie de regiuni franceze – Hollande merge peste tot şi e capabil să ţină chiar şi trei discursuri într-o singură zi în timp ce restul lumii, începând cu colegii lui de partid, se implică în campania electorală !

Luni, François Hollande nu a rostit decât două discursuri din care unul într-un loc surprinzător, Marele Orient al Franţei. Este pentru prima dată că un preşedinte francez în exerciţiu vizitează o lojă masonică, în speţă principala şi cea mai mare organizaţie masonică din Hexagon. Locatarul de la Elysée sparge acest tabu sub pretextul de a serba cei 300 de ani ai franc-masoneriei moderne. Seful statului a stat ceva mai mult de o oră la sediul organizaţiei. Mai întâi s-a întâlnit cu actualul Mare Maestru, Christophe Habas, după care a vizitat muzeul masoneriei din Rue Cadet şi apoi a vorbit în faţa participanţilor la ceremonia intitulată « 300 de ani de masonerie, 300 de ani de emancipare ». De notat că Hollande s-a întâlnit cu această ocazie nu doar cu reprezentanţii Marelui Orient – care numără circa 50.000 de membrii – ci şi cu cei din alte 17 organizaţii masonice diverse cu care Marele Orient întreţine relaţii amicale. In opinia multora, acest gest e de fapt un omagiu adus masoneriei.

Este pentru prima dată că un preşedinte francez din a 5-a Republică – mai exact de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial – se întâlneşte oficial cu principalii masoni din Franţa. Trebuie precizat că o serie de responsabili politici francezi, bărbaţi sau femei, de dreapta sau de stânga, au fost iniţiaţi dar ei păstrează o distanţă prudentă faţă de reţelele masonice, cel puţin câtă vreme au posturi de responsabilitate. Asta nu-i împiedică însă pe responsabilii masoneriei să ia poziţie în diverse dosare de actualitate. Recent, ex-premierul Manuel Valls, iniţiat de multă vreme, a fost de exemplu sprijinit de Marele Orient în lupta sa pentru interzicerea însemnelor religioase în universităţi. Ocazie cu care s-a opus lui Benoît Hamon, candidatul socialist la prezindenţiale.

Dealtfel, vizita lui François Hollande la « fraţii » din Rue Cadet survine într-un context electoral în care tradiţia laică este repusă în cauză de anumiţi candidaţi. Unii îşi afişează pe faţă credinţa, alţii atacă islamul sau dimpotrivă, se compromit în discursuri comunitariste. Pe vremea când nu era decât candidat la preşedinţie, François Hollande venise déjà în 2011 la Marele Orient şi promisese atunci că va înscrie în Constituţia ţării separarea Bisericii de Stat. O promisiune de care nu s-a ţinut, lucru care i s-a reproşat cu siguranţă azi de unii dintre interlocutorii săi masoni laici.

Ad

Exit mobile version