Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc : Parlamentarii nu înţeleg ce este impozitul forfetar, ar trebui să facem un infotrip pentru ei

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat vineri că este convins că 99% dintre parlamentari nu au înţeles ce este impozitul forfetar şi că se gândeşte să facă pentru aceştia un infotrip pe litoral.

„Sunt convins că nu există comunicare între noi, ca mediu privat, şi clasa politică. Ştiţi foarte bine, această relaţie ani de zile a suferit şi suferă în continuare, iar dacă nu există o comunicare sănătoasă şi permanentă înseamnă că e greu să înţelegi un lucru aşa, de azi pe mâine. Şi atunci amânarea e cea mai confortabilă pentru legile parlamentare”, a spus Murad, într-o conferinţă de presă la Mamaia.

El a precizat totodată că legea privind impozitarea bacşişului, eliminată între timp, a creat un haos total în industria turismului. Oamenii de afaceri din turism cer înfiinţarea unei agenţii de sprijinire a investitorilor şi o legislaţie simplificată.

„Turismul românesc are nevoie de decizii importante pentru a putea fi pus la punct. Cum spunea şi Prinţul Charles, ce este cel mai frumos în România este că e naturală. Deci o putem vinde aşa cum este ea. Şi serviciile pe litoral au crescut în fiecare an, din punct de vedere al calităţii. Dar cine să investească în România, când pentru o hârtie aştepţi un an la primărie?”, se întreabă şeful FPTR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare