Home Analize Președintele Consiliului European spune că nu mai e la fel de optimist...

Președintele Consiliului European spune că nu mai e la fel de optimist privind extinderea Schengen

0

Atacurile ruseşti cu drone şi rachete asupra infrastructurii Ucrainei şi riscul unui nou val de refugiaţi de război dinspre această ţară ar putea avea un impact asupra dezbaterii privind extinderea spaţiului Schengen, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit Reuters.

”Cu câteva luni în urmă eram mai optimist cu privire la un acord unanim al statelor europene asupra intrării Croaţiei, României şi Bulgariei” în spaţiul Schengen, dar ”acum, când chestiunea urmează să fie decisă, atmosfera este diferită”, a remarcat Michel într-un interviu acordat unui grup de publicaţii europene şi apărut luni în cotidianul ceh Hospodarske Noviny.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) este aşteptat să se pronunţe joi asupra aderării Bulgariei, Croaţiei şi României la spaţiul Schengen. Guvernul olandez a transmis că se opune aderării Bulgariei, iar cel austriac că se opune aderării Bulgariei şi României, ambele guverne invocând presiunea migraţiei ilegale.

Ad

Exit mobile version