Președintele Consiliului European: Putem ajunge în haos

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat miercuri că ‘viziunile euro-entuziaste lirice și naive’ ale unei integrări europene totale nu sunt răspunsul potrivit în fața actualelor probleme ale Uniunii Europene, întrucât astfel de abordări riscă să alimenteze opțiunile eurosceptice, nu doar în Marea Britanie, relatează agenția EFE.

‘Schimbările politice radicale și violente ne vor conduce către entropie și haos, nu către o mai bună ordine’, iar ‘Europa în situația ei actuală are nevoie de mai multă răbdare’, a conchis el.

‘Trebuie să păstrăm ordinea internă în Europa. Nu este nevoie să explic nimănui ce consecințe dramatice, inclusiv economice, ar avea o ieșire a Marii Britanii’ din UE în urma referendumului de pe 23 iunie. În anul 2020, PIB-ul Marii Britanii ar fi cu 3% mai mic față de cel pe care l-ar înregistra dacă rămâne în UE, iar în anul 2030 scăderea ar fi de 5% — este un exemplu dat de Tusk. Și mai ‘rele’ ar fi efectele unei eventuale desființări a spațiului Schengen, a adăugat el, amintind de evaluarea Comisiei Europene, care a estimat într-un asemenea scenariu pierderi anuale cuprinse între 5 și 18 miliarde de euro.

‘Acestea ar putea fi costurile economice ale erorilor și omisiunilor noastre politice’, a punctat președintele Consiliului European, subliniind apoi cum criza provocată de valul de migranți a demonstrat cât de greu este să se ajungă la un răspuns european comun.

Dar ‘cea mai mare amenințare pentru Europa este să se îndoiască de ea însăși și lipsa de energie a curentului proeuropean în fața energiei excesive a radicalilor și extremiștilor’, iar ‘pentru economia europeană nu există o amenințare mai rea ca perspectiva unui triumf al forțelor antiliberale și eurosceptice, indiferent că sunt de dreapta sau de stânga’, a continuat Tusk.

Pentru a evita un asemenea scenariu, ‘condiția este să ne îndepărtăm de visele utopice și să ne concentrăm pe activitățile practice, cum ar fi consolidarea frontierelor externe ale UE sau desăvârșirea consistentă a Uniunii Bancare’, consideră președintele Consiliului European.

Așadar, ‘forțarea viziunilor euro-entuziaste lirice și de fapt naive ale integrării totale — chiar dacă cei care le propun sunt bine intenționați — nu este răspunsul potrivit pentru problemele noastre’, întrucât ‘pur și simplu nu este posibil și pentru că, în mod paradoxal, promovarea lor nu va face decât să consolideze sentimentele eurosceptice, nu doar în Marea Britanie’, a avertizat în final Donald Tusk.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare