Home Analize Preşedintele Consiliului Concurenţei, atac la Guvern

Preşedintele Consiliului Concurenţei, atac la Guvern

0

Guvernul îşi doreşte să facă bani din licitaţia 5G şi nu cred că e cea mai bună abordare, pentru că important ar fi să avem servicii bune la preţuri accesibile, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

„Guvernul României, care a fost altul în fiecare an, ne-a spus că doreşte să organizeze licitaţie de 5G. Sfatul meu era că nu sunt îndeplinite condiţiile. În fiecare an, Guvernul îşi doreşte să facă bani din licitaţia de 5G şi nu cred că e cea mai bună abordare. Important ar fi să avem servicii bune, aşa cum am avut la 4G, la preţuri accesibile. Nu neapărat să aducem foarte mulţi bani bugetului din taxele pe spectru. Principala mea obiecţie, cred împărtăşită de ANCOM, e că nu aveam precondiţiile gata pentru a lansa licitaţia de 5G, ca firmele participante să poată să-şi facă estimări, să ştie care e situaţia, să-şi poată da seama dacă are sens să intre pe această piaţă şi în ce condiţii. Or, lucrurile acestea acum se schimbă. Avem deja legislaţia aprobată care creează o pârghie pentru stat, un filtru pe care îl poate aplica statul pentru a asigura utilizarea acestei tehnologii în condiţii care respectă interesele de securitate ale ţării. E important pentru companii să ştie cu ce partener pot să lucreze, ce fel de echipamente pot să folosească”, a spus Chiriţoiu în cadrul videoconferinţei „Digitalizarea României”.

Ad

Exit mobile version