Preşedintele Colegiului Medicilor din România explică declarațiile că Germania, Franța și UK ar trebui să plătească pentru doctorii români: I-aș cere să compenseze statul român. 1,4 miliarde de euro

Preşedintele Colegiului Medicilor din România este de părere că Germania sau Franța ar trebui să compenseze cumva România pentru exodul medicilor români de care beneficiază aceste țări. Declarația lui Gheorge Borcean a ajuns și în prestigiosul cotidian german „Frankfurter Algemeine Zeitung” (FAZ), care ulterior i-a luat interviu. 

”Discuția a fost foarte colocvială cu domnul de la FAZ, un ziar serios, de altfel. Nici nu am crezut că e de acolo. M-a sunat cineva și am discutat o oră, aproximativ, dar ne-am înțeles finalmente. M-a întrebat: dacă ai putea să o suni pe Merkel sau Macron, ce le-ai spune? A, zis că aș vorbi mai întâi cu Macron, că sunt vorbitor de franceză. I-aș spune că știu că nu poți pune o piedică cuiva să circule în Europa, dar dacă tot ar trebui să-i cer ceva, i-aș cere să compenseze statul român, de la care Franța a primit 4.000 de medici, Germania – 4.000, Anglia – 4.000, în perioada de la intrarea în UE. Costurile pentru România pentru a produce un medic sunt 100.000 de euro, suma asta ar însemna 1,4 miliarde de euro. Discuția a început cu ideea că oare România nu suferă acum pentru că a pierdut mii de medici și nu resimte impactul negativ, mai ales în perioada de pandemie? De acolo a plecat discuția, asta a fost afirmația. N-am spus vreodată să trimită medicii înapoi, ci să plătești ceva pentru ei”, a explicat dr. Gheorghe Borcean pentru digi24.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare