Președintele Bulgariei acuză partidele: Legile pentru Schengen nu se mişcă. Parlamentul se îneacă în scandaluri

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a comentat situaţia politică actuală din ţară. „Nu doresc să vorbesc despre al treilea mandat (n.red- de formare a guvernului), înainte ca toate încercările din jurul celui de-al doilea să se fi epuizat. Dar îmi voi anunţa decizia la timp. Mai important este că parlamentul se îneacă în scandaluri şi discursuri electorale, când există o muncă importantă de făcut. Există declaraţii de genul ‘legile din cadrul Planului de Redresare sunt o prioritate’, însă acestea nu se mişcă, nici legile pentru Schengen nu se mişcă. Pentru prima dată în 11 ani, Bulgaria a primit sprijin clar şi o dată pentru Schengen – nu mai târziu de octombrie 2023. Dar, pentru a profita din plin, este important ca cele două legi importante pentru Schengen – Legea anticorupţie şi Legea privind responsabilitatea procurorului general – să fie adoptate. Dacă acest parlament nu le va adopta, nu vom putea profita din plin de ceea ce s-a realizat pe teren diplomatic şi la cel mai înalt nivel politic”, a avertizat şeful statului.

Rumen Radev a comentat şi tema privind securitatea naţională a ţării. „Securitatea naţională este fundamentul pentru prosperitatea oricărei ţări. Nu se construieşte într-un an sau doi. Securitatea naţională înseamnă angajamente şi eforturi continue, nu doar ale Ministerului Apărării, ci şi ale tuturor politicienilor şi întregii noastre societăţi. Aştept ca în sfârşit să se manifeste raţiune, să existe o strategie sistematică, pe termen lung şi o viziune clară pentru forţele noastre armate. Dar cel mai important element în securitatea noastră naţională sunt oamenii din armată – motivaţia, pregătirea şi echipamentele lor, să nu uităm acest lucru”, a subliniat preşedintele Bulgariei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare