de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Klaus Iohannis a transmis azi mesajul clar al dorinței de perpetuare a crizei politice mult și bine de aici încolo, ieșind la rampă cu o declarație, am spune, de-a dreptul la mișto. O poziționare intenționat incompletă, emasculată de elementul cel mai important, și care nu limpezește cîtuși de puțin situația, lăsînd, însă, loc pentru o escaladare și mai dramatică a crizei.
Ce a transmis președintele azi, în direct și la oră de vârf:
”Este foarte clar că încercările de a forma guverne minoritare nu au dus la rezultate și, în consecință, nu pot să accept în continuare astfel de abordări. În concluzie: voi aștepta cu consultările formale până când din discuțiile dintre partide se cristalizează o majoritate, o majoritate asumată de partidele care vor dori să propună un guvern. Abia atunci, când această majoritate va fi asumată, voi convoca consultări pentru formarea noului guvern”.
De ce susținem că președintele și-a bătut joc de România.
Să o luăm metodic.
În primul rînd, președintele era obligat să convoace mîine o primă rundă de consultări la Cotroceni și abia acolo să-și prezinte poziția vizavi de formarea unei alianțe de guvernămînt, care să fie prezentată într-o a doua rundă de consultări. Pentru că doar într-un asemenea cadru s-ar fi putut discuta deschis problema și s-ar fi acoperit acele aspecte lăsate azi pe afară de către președinte.
Iar cel mai important aspect lăsat pe afară e următorul: Iohannis nu a oferit asigurări în această seară că va desemna premierul convenit de o eventuală majoritate parlamentară, să spunem PSD-PNL. A spus doar că nu face consultări pînă cînd nu apare o majoritate.
Or, asta poate însemna foarte bine că PSD-PNL se înțeleg, după negocieri la sînge, pe o alianță cu, să zicem, Marcel Ciolacu premier, iar la Cotroceni președintele să respingă categoric respectiva numire, preferînd un nume de la PNL. Ceea ce ar putea anula tot efortul de armonizare al partidelor.
Cei care ar considera că din anunțul președintelui reiese automat și de bun simț că ar desemna fără rezerve premierul convenit de o majoritate parlamentară au memorie scurtă.
Nu mai departe de anul trecut, Klaus Iohannis l-a redesemnat pe premierul proaspăt demis Ludovic Orban, după consultări la care alianța PSD – Pro România a venit cu propunerea lui Remus Pricopie drept premier. O alianță care tocmai demonstrase că are majoritate, trecînd prin parlament cu lejeritate o moțiune de cenzură votată de 261 de parlamentari.
După consultări mature, Iohannis l-a redesemnat, însă, pe Orban, care strînsese 139 de voturi în favoarea sa, la moțiune.
Și a explicat și de ce:
”Avem un guvern liberal care a venit cu o agendă reformatoare, a dorit să reformeze multe programe, să vina cu îmbunătățiri pe legislația electorală, măsuri economice și sociale în inteersul României. A dorit să repare greșelile care au fost făcute de guvernele PSD. Pe de altă parte avem un PSD care are încă foarte mulți parlamentari și care se opune acestor schimbări. Un guvern care vrea să miște lucrurile și un PSD care dorește să oprească lucrurile. Doar ultimul exemplu cred că este elocvent. PNL prin Guvernul Orban a dorit să aducă îmbunătățiri legislatiei electorale cu privire la alegerile locale. A vrut să reintroduca alegerea primarilor în două tururi. PSD a depus moțiune și a trecut”.
Poziția aiuritoare a președintelui a fost sancționată dur inclusiv de Curtea Constituțională, în urma unei sesizări a opoziției:
”La consultările la care au fost invitaţi de Preşedintele României în data de 6 februarie anul curent, PSD şi Partidul PRO România au propus drept candidat pentru funcţia de prim-ministru o persoană care ar întruni votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. PSD a dovedit că poate asigura majoritatea necesară învestirii Guvernului, după cum rezultă din numărul de semnături strânse în vederea iniţierii moţiunii de cenzură, din numărul de voturi înregistrate pentru adoptarea moţiunii de cenzură, precum şi din declaraţia Preşedintelui României în sensul existenţei în Parlament a unei majorităţi PSD”.
Și CCR l-a obligat pe Iohannis să renunțe la desemnarea lui Orban drept premier, dar asta nu înseamnă că președintele a fost convins să nu mai apeleze la o desemnare nesusținută de o majoritate.
Pînă la urmă, Cotrocenii și-au văzut sacii în căruță cu ajutorul neașteptat al lui Marcel Ciolacu, cel care a făcut apel la colegii lui să voteze guvernul Orban, fiind vorba ”de o situație specială”, adică o criză politică dublată de pandemia pe cale să se instaleze. Dar asta nu schimbă parametrii problemei.
În lumina acestor evenimente, se ridică și azi aceeași problemă: Klaus Iohannis a solicitat un anume parcurs politic, dar nu a oferit o brumă de garanție că va și respecta – parțial ori total – o înțelegere a partidelor.
Dacă tot a schimbat paradigma și, din președinte foarte jucător la desemnări de guverne, a devenit președinte spectator, Iohannis putea măcar să paseze răspunderea partidelor parlamentare complet și nu doar parțial.
Faptul că nu a făcut-o ridică serios întrebarea dacă nu cumva președintele își rezervă dreptul de a continua criza politică chiar și în cazul constituirii unei majorități guvernamentale.
Dar una care să nu fie complet pe gustul președintelui.
Și să facem și o mică observație de final: anul trecut, în decembrie, Iohannis nu se grăbea cu desemnarea unui nou guvern, spunînd că trebuie răbdare și chibzuință și amintind că în Europa sunt țări democratice care au stat și doi ani fără guverne.
Ce a uitat să spună Iohannis: în niciuna dintre țările cu crize prelungite de guvern, Belgia, Olanda ori Bulgaria, guvernele demise care devin interimare nu sunt lipsite de cele mai importante prerogative, ele funcționînd normal și deplin.
Cît va mai putea fi România administrată, în prag de iarnă și în pandemie, cu un guvern castrat?
