Presa de stat din Ungaria lansează o campanie de strângere de donaţii pentru Ţinutul Secuiesc

Societatea care administrează presa publică din Ungaria (MTVA) lansează cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale, în colaborare cu Organizaţia Ecumenică de Ajutor, o campanie de strângere de donaţii pentru Ţinutul Secuiesc, prin organizarea unui program de emisiuni pe tot parcursul zilei – a comunicat sâmbătă Biroul de presă şi marketing al MTVA agenţiei ungare de presă MTI.

Comunicatul precizează: mass-media publică doreşte să ofere în această zi un ajutor concret, împreună cu telespectatorii şi ascultătorii posturilor publice, maghiarilor aflaţi în dificultate în Ţinutul Secuiesc.

În data de 4 iunie, Ziua Unităţii Naţionale, mass-media publică va difuza un program tematic pe tot parcursul zilei pe canalele de televiziune Duna şi Duna World, precum şi pe postul public Radio Kossuth, printr-o colaborare exemplară. Programul special va fi realizat în colaborare cu Organizaţia Ecumenică de Ajutor şi are ca scop atragerea atenţiei asupra familiilor aflate în dificultate în Ţinutul Secuiesc şi asupra importanţei solidarităţii naţionale.

Zita Imre, şeful departamentului de comunicare al MTVA, a reamintit în comunicatul emis că inundaţiile grave din ultimele săptămâni au pus la grea încercare Ţinutul Secuiesc, în special comunităţile maghiare care trăiesc acolo. Ea a precizat: în acest context marcat de pierderi şi provocări, este mai important ca niciodată ca solidaritatea naţională să se concretizeze în acţiuni reale, animate de dorinţa de a ajuta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Trump și Musk au făcut pace pe 100 milioane de dolari

    Miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump și-au...

    Scandalul întâlnirii șefei CCR cu Bolojan

    Doamna Președinte CCR Simina Tanasescu, sunt necesare precizări cu...

    Cerealele ucrainiene, o nouă lovitură pentru fermierii români

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită, într-o scrisoare...

    Articole relationate

    Categorii populare