Europa „a ales drumul pacificării cu agresorul” de ani de zile, în loc să „apere valorile democrației, statul de drept și drepturile omului”, a declarat luni, în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, premierul ucrainean, Denîs Șmîhal.
Premierul ucrainean a criticat Consiliul Europei pentru restabilirea dreptului de vot al Rusiei în 2019, după ce și relațiile cu țara lui Putin au fost restabilite printr-o decizie care a trecut cu ușurință peste confiscarea ilegală a Peninsulei Crimeea în 2014.
Decizia de a readuce Rusia în rândul țările civilizate „a arătat o slabă înțelegere a amenințării reale pe care o reprezintă regimul lui Putin”, a spus Șmîhal, adăugând că Europa a ales mai degrabă „drumul pacificării cu agresorul decât al apărării valorilor democrației, statului de drept, a drepturilor omului”.