spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Premierul irlandez după demisia lui May: Intrăm într-o fază foarte periculoasă pentru Irlanda

Premierul irlandez Leo Varadkar a declarat vineri că se teme ca demisia premierului britanic Theresa May să nu facă Brexitul să intre într-o fază ”foarte periculoasă” pentru Irlanda, relatează AFP.

Această plecare „înseamnă că intrăm acum într-o nouă fază în ceea ce priveşte Brexitul, o fază care ar putea fi foarte periculoasă pentru Irlanda”, a declarat liderul irlandez, cu prilejul exprimării votului pentru alegerile europene.

Marea Britanie este cel mai apropiat partener comercial al Irlandei şi Dublinul se teme de un Brexit dur care s-ar traduce prin reinstalarea unei frontiere fizice între Irlanda, membră a UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord.

„În cursul următoarelor două luni, vom putea asista la alegerea unui prim-ministru (britanic) eurosceptic care îşi doreşte respingerea acordului de retragere şi alegerea unui ‘no deal’ (Brexit fără acord – n.r.)”, a adăugat el, evocând în acelaşi timp şi alte ipoteze, precum menţinerea unor legături strânse cu UE.

„Indiferent ce se întâmplă, ne vom păstra sângele rece. Vom continua să construim, să întărim şi să aprofundăm alianţele noastre în Europa şi să veghem ca Irlanda să iasă bine”, a mai afirmat el.

Theresa May a anunţat vineri dimineaţă că va demisiona din fruntea partidului la 7 iunie. Succesorul său va fi ales de Partidul conservator până la 20 iulie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare