Home Analize Premierul Ciucă: România poate urca în top 10 cele mai complexe şi...

Premierul Ciucă: România poate urca în top 10 cele mai complexe şi sofisticate economii până în 2030

0

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu Alfonso Garcia Mora, vicepreşedintele International Financial Corporation. Parte a Grupului Băncii Mondiale, specializată în finanţarea sectorului privat, IFC a dezvoltat în România cel mai mare volum de investiţii din regiune, plasând ţara noastră între primii zece beneficiari la nivel global, precizează Executivul. Premierul a arătat că ţara noastră este, potrivit analizelor Harvard, pe locul 19 în lume în topul celor mai complexe şi sofisticate economii şi putem urca între primele 10 până în 2030.

”Cu această ocazie, premierul a mulţumit Băncii Mondiale pentru sprijinul acordat ţării noastre în dezvoltarea economică şi socială, oferind o contribuţie importantă la rezultatele obţinute anul trecut, în pofida crizelor multiple traversate”, afirmă Guvernul.

“Potrivit analizelor efectuate la nivel guvernamental, investiţiile au jucat un rol crucial în creşterea economică înregistrată. Acest lucru ne încurajează să continuăm, alături de partenerii noştri, să încurajăm investiţiile, atât cele publice, precum şi cele private. Avantajele pe care România le deţine includ resursele energetice, forţa de muncă bine pregătită şi o abordare care respectă investitorii la nivelul Executivului. Ţara noastră este, potrivit analizelor Harvard, pe locul 19 în lume în topul celor mai complexe şi sofisticate economii şi putem urca între primele 10 până în 2030” a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit Executivului, ”fondurile europene, care au depăşit nivelul record de 11 miliarde de euro anul trecut, alături de cele peste 80 de miliarde de euro aflate la dispoziţia României până în 2029, reprezintă o resursă de dezvoltare esenţială, al cărei impact benefic poate fi sporit de instrumentele financiare oferite de IFC, care deja a investit în ţara noastră peste 4,7 miliarde dolari.

”Principalele domenii în care această parte a Grupului Băncii Mondiale este interesată să dezvolte investiţii sunt legate de infrastructură, tranziţie energetică, reducerea disparităţilor de dezvoltare între regiuni. Pentru a accelera ritmul investiţiilor şi implicit al dezvoltării economice, reprezentantul IFC a transmis disponibilitatea de a oferi cele mai bune practici şi mecanisme de valorificare a parteneriatului public-privat, după modele de succes aplicate în alte state dezvoltate. Totodată, a fost evidenţiată necesitatea de a oferi finanţare companiilor româneşti care au nevoie de capital pentru a-şi extinde afacerile”, se mai arată în comunicat. 

Ad

Exit mobile version