Premierul Ciucă: România este angajată să investească în producţia de energie şi infrastructura energetică

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, că acordul între guvernele din Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi „răspunde unei nevoi urgente de a spori ponderea energiei verzi şi securitatea energetică”, arătând că ţara noastră este angajată să investească în producţia de energie şi infrastructura energetică.

„Acordul răspunde unei nevoi urgente de a spori ponderea energiei verzi şi securitatea energetică. Prezenţa preşedintelui CE subliniază importanţa strategică a acordului din perspectiva UE. În vremuri de criză trebuie să rămânem uniţi, să ne aducem la un loc potenţialul şi resursele noastre. România este angajată să investească în producţia de energie şi infrastructura energetică şi în cooperare cu partenerii noştri să promoveze securitatea energetică pentru noi şi întreaga regiune. Ca o consecinţă, România va juca un rol important ca ţară de tranzit şi ca un hub energetic, oferind alternative vecinilor şi partenerilor noştri din UE, dar şi Republicii Moldova şi Ucrainei. Acordul reprezintă un pas înainte către întărirea cooperării bilaterale pe termen lung în domeniul energetic”, a spus premierul, la Palatul Cotroceni.

El a afirmat că semnarea acestui document reprezintă o „piatră de hotar importantă în cadrul eforturilor UE de a creşte ponderea energiei verzi în lupta împotriva încălzirii globale şi întăririi capacităţii de a face faţă în acest domeniu”.

„Putem astfel să facem faţă mai bine provocărilor cu care ne confruntăm cu toţii în criza energetică exacerbată de războiul neprovocat al Rusiei în Ucraina, de efectele pandemiei, de inflaţie. Piaţa energetică are preţuri mari şi este volatilă în momentul de faţă în toată lumea”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a apreciat progresele în materia transmiterii de combustibil din Azerbaidjan în România în 2023.

„Astfel, vom avea o siguranţă suplimentară în această materie”, a adăugat premierul.

Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au semnat, la Palatul Cotroceni, Acordul privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. La eveniment participă şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Klaus Iohannis.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare