Premierul Ciucă: România are nevoie, la trei decenii de la prăbuşirea ultimului regim totalitar, de mult mai multe locuri ale memoriei

Premierul Nicolae Ciucă îndeamnă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Europene a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului şi a Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, la cât mai multe iniţiative pentru înfiinţarea de locuri ale memoriei care să amintească de victimele regimurilor totalitare.

„România are nevoie, la trei decenii de la prăbuşirea ultimului regim totalitar, de mult mai multe locuri ale memoriei care să promoveze victimele, să omagieze rezistenţa şi disidenţa, să condamne criminalii şi să dea sens unei naraţiuni în care libertatea, adevărul, democraţia, egalitatea, sunt valori câştigate prin sacrificiu pentru care merită să luptăm în fiecare zi. În acest context, încurajez instituţiile, liderii, oamenii politici şi cei aflaţi în poziţii de decizie relevante să susţină, să promoveze şi să genereze iniţiativele civice şi politice pentru ca, la nivel central sau local, să avem în următorii ani mai multe muzee, memoriale, locuri publice, pieţe, străzi sau parcuri, ceremonii şi evenimente publice care să amintească de victimele regimurilor totalitare pe care Europa şi România le-au avut. Nu cred că este un mod mai folositor şi mai puternic decât acesta, de a avea cât mai multe astfel de mărturii pe care generaţiile tinere să le aibă ca dovezi incontestabile ale maleficelor ideologii care au devastat continentul în secolul XX”, a afirmat, marţi, Ciucă, în mesajul transmis AGERPRES.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare