Premierul Ciucă, întâlnire cu conducerea ROMGAZ pentru creșterea producției de gaze

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producţia de gaze naturale şi punerea în producţie de noi sonde, informează un comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, cu acest prilej, a fost prezentată implicarea Romgaz în proiectele off-shore la Marea Neagră, inclusiv Neptun Deep. Conducerea companiei a prezentat şi evoluţia proiectului centralei de producere a energiei electrice de la Iernut, cu o putere instalată de 430 de MW.

„Guvernul acordă o importanţă deosebită investiţiilor care contribuie la consolidarea securităţii energetice a ţării. Rolul Romgaz, ca şi companie naţională, este determinant în implementarea planurilor Guvernului de a atinge acest obiectiv. Avem nevoie de un ritm alert în implementarea acestor proiecte, iar pentru asta am asigurat toate instrumentele necesare, atât financiare, cât şi legislative”, a declarat prim-ministrul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Articole relationate

    Categorii populare