Premierul Ciucă: În săptămânile următoare lansăm cel mai ambiţios program de aducere în România a cercetătorilor de top 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că cercetarea şi inovarea trebuie să devină motoarele principale pentru dezvoltarea economiei româneşti şi a anunţat lansarea programului de burse „Henri Coandă” destinate elevilor şi studenţilor participanţi şi premiaţi la competiţiile tehnico-ştiinţifice internaţionale şi a unui program de granturi pentru cercetători.

„Cercetarea şi inovarea trebuie să devină motoarele principale pentru dezvoltarea economiei româneşti pentru crearea de locuri de muncă şi pentru adoptarea celor mai noi tehnologii în economie şi în societate”, a spus premierul Ciucă la forumul „România Viitorului” organizat la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Ciucă a precizat că Guvernul pregăteşte lansarea programului „Henri Coandă” prin care vor fi acordate burse şi premii pentru elevii şi studenţii români participanţi şi premiaţi la competiţiile tehnico-ştiinţifice internaţionale.

Prim-ministrul a mai spus şi că în săptămânile următoare va fi lansat un program de granturi pentru cercetători.

„Avem şi programe de încurajare a cercetării la cel mai înalt nivel prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cu o alocare totală de 168 de milioane de euro în săptămânile următoare lansăm cel mai ambiţios program de aducere în România a cercetătorilor de top de la nivel global, români şi străini. Cei 120 de beneficiari vor accesa granturi de cercetare de până la 1,4 milioane de euro pentru trei ani”, a afirmat Ciucă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile pentru masa de Paște au crescut cu 46%

    Prețurile ingredientelor esențiale pentru masa de Paște au crescut...

    Kremlin: Au apărut un număr imens de cereri pentru resursele noastre energetice

    Pe fondul crizei economice și energetice cauzate de conflictul...

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Articole relationate

    Categorii populare