Economia şi relaţiile sociale trebuie adaptate la o populaţie ”mai diversă” şi ”mai îmbătrânită” pentru a găsi soluţii la provocările reprezentate de problemele demografice cu care se confruntă România şi întreaga Europă, a declarat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
El a participat, în format online, la Summit-ul Rethink România cu tema „Reconstruim educaţia. Reconfigurăm demografia”.
„Problemele demografice sunt o realitate a vremurilor pe care le trăim şi reprezintă o provocare nu doar pentru România, ci pentru întreaga Europă. Pe lângă măsurile active pe care le luăm pentru susţinerea natalităţii sau pentru reducerea abandonului şcolar, e clar că trebuie să adaptăm economia şi relaţiile sociale la o populaţie mai diversă şi mai îmbătrânită. Una care include imigranţi, persoane întoarse după mulţi ani din diaspora sau care îşi caută un loc de muncă la o vârstă ce depăşeşte 60 de ani. Sunt situaţii pe care le întâlnim în toate ţările UE şi e important că putem avea acces la experienţe şi la bune practici europene”, a afirmat Ciucă.
Potrivit premierului, în acest demers se înscriu şi măsurile prevăzute în noile legi ale Educaţiei care vizează asigurarea accesului la învăţământ de calitate, reducerea abandonului şcolar şi creşterea legăturilor între universităţi şi piaţa forţei de muncă.
„Planul strategic integrat de reducere a abandonului şcolar, aplicat chiar din acest an şcolar, asigurarea resurselor financiare necesare pentru învăţământul preuniversitar, adaptarea reţelei şcolare la nevoile comunităţilor am garanţia că vor schimba în bine învăţământul românesc şi ne vor oferi o resursă umană educată şi bine calificată. (…) Legile Educaţiei au căpătat contur după o vastă consultare în cadrul proiectului ‘România Educată’ şi ele răspund nevoilor societăţii româneşti de a avea un învăţământ modern, adaptat la vremurile pe care le trăim. Avem nevoie de această adaptare”, a susţinut Nicolae Ciucă.
El a precizat că pentru proiectul „România Educată” au fost alocate prin PNRR fonduri importante, respectiv 3,6 miliarde de euro, care vor ajuta concret la implementarea măsurilor care urmează să modernizeze învăţământul românesc.
Prim-ministrul a punctat şi importanţa măsurilor de susţinere a tinerelor familii, ca „element-cheie” al politicilor sociale promovate de Guvern.
„Recent am aprobat în Guvern un proiect finanţat de la bugetul de stat prin care să încurajăm natalitatea, sprijinind tinerii care doresc să aibă copii. De asemenea, pregătim implementarea programelor Student Invest şi Family Start, aprobate deja de Guvern, prin care oferim acces la finanţare tinerelor familii la început de drum şi studenţilor care au nevoie de sprijin”, a explicat Ciucă.
El a menţionat şi alocările pentru infrastructura din învăţământ, precum şi din celelalte domenii, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii în comunităţile locale şi consolidării economiei.
Conform premierului, suma de 90 de miliarde de lei alocată din bugetul naţional pentru investiţii, la care se adaugă alte 90 de miliarde de euro pe care România le are la dispoziţie în următorii ani din resurse europene, reprezintă finanţări „consistente” pentru planul naţional de dezvoltare.
„În plus, reformele instituţionale începute pentru aderarea la OCDE, stabilitatea politică şi legislativă oferă încredere mediului de afaceri. (…) Estimările instituţiilor europene şi Băncii Mondiale cu privire la potenţialul de creştere a economiei româneşti în următorii ani oferă speranţă cetăţenilor noştri şi, desigur, încredere investitorilor”, a transmis prim-ministrul.
Totodată, Ciucă şi-a exprimat speranţa că, prin măsurile pe care Executivul le ia, tot mai mulţi români din diaspora se vor întoarce în ţară pentru a valorifica experienţa acumulată în beneficiul societăţii româneşti.
„Susţin implicarea mediului privat şi a societăţii civile în rezolvarea problemelor determinate de schimbările demografice, economice şi sociale şi cred că doar împreună putem găsi cele mai bune soluţii pentru viitorul României”, a mai declarat Ciucă