Premierul Ciucă anunță dezvoltarea programului nuclear românesc prin proiecte substanţiale de investiţii

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, vineri, la Palatul Victoria, cu delegaţia Nuclear Energy Agency (NEA) condusă de directorul general William D. Magwood al IV-lea. Principalele teme abordate au vizat aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), iniţiativa regională privind dezvoltarea în domeniul nuclear şi colaborarea dintre România şi NEA.

”Guvernul susţine dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiecte substanţiale de investiţii, având în vedere rolul energiei nucleare în strategia energetică a României. Decizia luată la nivel european de a accepta energia nucleară ca fiind energie de tranziţie către economia curată ne încurajează să sprijinim investiţiile în noile capabilităţi care includ atât noi reactoare, cât şi utilizarea tehnologiei SMR. Sunt proiecte care vor contribui la întărirea profilului ţării noastre din perspectiva producţiei de energie şi de atingere a independenţei energetice, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.  În acest sens, pentru România reprezintă priorităţi atât pregătirea angajaţilor în domeniu, cât şi dezvoltarea reţelei de producere şi transport a energiei. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare