Premierul Ciucă: Am discutat ieri cu supravieţuitoare ale cancerului de sân.Am stabilit împreună un set de soluţii care răspund nevoii de prevenţie, dar şi de diagnosticare, tratament, consiliere psihologică şi reintegrare socială şi profesională a pacienţilor cu cancer mamar 

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că, în urma discuţiilor cu femei supravieţuitoare ale cancerului de sân, a fost stabilit un set de soluţii care răspund nevoii de prevenţie, dar şi de diagnosticare, tratament, consiliere psihologică şi reintegrare socială şi profesională a pacienţilor cu cancer mamar. El adaugă că Planul Naţional de Luptă Împotriva Cancerului va asigura instrumentele necesare prevenţiei şi tratamentului. ”Am cerut Ministerului Sănătăţii să lucreze normele de aplicare, pentru ca măsurile incluse în document – de la testarea preventivă, la diagnosticare, tratament inovativ, consiliere psihologică – să intre în aplicare într-un timp cât mai scurt de la adoptarea legii”, explică el.

”Am discutat ieri cu supravieţuitoare ale cancerului de sân, doamne luptătoare şi puternice, care au avut forţa de a transforma suferinţa personală în grijă şi preocupare pentru sănătatea celorlalţi. M-a impresionat lupta lor pentru viaţă, dusă ani de zile, dar şi energia şi dedicarea de a schimba lucrurile în bine pentru viaţa altor oameni, de a oferi experienţa personală pentru a-şi convinge semenii să meargă din timp la medic, să urmeze tratamentul şi să-şi păstreze speranţa. Le-am mulţumit că ne sunt alături şi pun suflet în ceea ce facem, la nivelul guvernului, pentru a sprijini pacientul oncologic”, a afirmat Nicolae Ciucă.

El a explicat că s-a convenit asupra unor soluţii.

”Am stabilit împreună un set de soluţii care răspund nevoii de prevenţie, dar şi de diagnosticare, tratament, consiliere psihologică şi reintegrare socială şi profesională a pacienţilor cu cancer mamar. Cu spectru mai larg, Planul Naţional de Luptă Împotriva Cancerului, aflat acum în Parlament şi definitivat în urma consultărilor cu asociaţiile de pacienţi, va asigura instrumentele necesare prevenţiei şi tratamentului. Am cerut Ministerului Sănătăţii să lucreze normele de aplicare, pentru ca măsurile incluse în document – de la testarea preventivă, la diagnosticare, tratament inovativ, consiliere psihologică – să intre în aplicare într-un timp cât mai scurt de la adoptarea legii. Asigurăm susţinerea financiară pe termen lung, avem la dispoziţie fonduri naţionale şi europene şi înţeleg importanţa flexibilităţii, pentru a ne adapta spectrului acestei boli nemiloase şi soluţiilor pe care le aduce medicina. Toate instituţiile statului lucrează împreună cu asociaţiile de pacienţi pentru implementarea planului de profil şi a soluţiilor stabilite împreună în sprijinul pacienţilor oncologici şi al supravieţuitorilor ce cancer”, a completat premierul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare