Premierul Ciolacu, mesaj de alarmă: Fără industria auto în România economia României se prăbuşeşte

Premierul Marcel Ciolacu atrage atenţia că este un moment de descreştere, iar, dacă nu se intervine, şi în România, dar şi în toată Europa, anul viitor şi peste doi ani vor exista disponibilizări masive în industria auto. ”E un moment în care toate forţele politice trebuie să înţeleagă că fără industria auto în România economia României se prăbuşeşte”, transmite el.

”Este evident că următorii doi ani vor fi o mare provocare pentru industria pe care o reprezentaţi. Mă bucur mult că este aici doamna Vălean, fost comisar al României şi europarlamentar, şi eu cred că este momentul, pentru că suntem la un început de drum, atât al Comisiei, cât şi al Parlamentului European actual, să avem o abordare mult mai sustenabilă în ceea ce privelte industria auto. Dacă nu vom lua măsuri şi nu vom trage semnalul de alarmă încă de la începutul acestui ciclu europarlamentar, anul viitor şi, mai mult, peste doi ani de zile vor fi mari probleme în industria auto”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, joi, adresându-se participanţilor la Forumul Mobilităţii Sustenabile şi Accesibile.

”Suntem într-un moment de descreştere în care, dacă nu vom interveni, şi în România, dar şi în toată Europa, va duce anul viitor şi peste doi ani, cum am spus, la disponibilizări masive în acest domeniu. Cred că este momentul în care Comisia Europeană trebuie să vină curajos în susţinerea acestei industrii. Am citit şi eu, sunt ferm convins că şi dvs., Programul Draghi, unde este trecut acest lucru, poate nu evidenţiat, dar uităm, şi când vorbim de reindustrializări şi de alte lucruri, uităm că, de fapt, motorul economiilor este industria auto, fiindcă are o dezvoltare pe orizontală fabuloasă. Acest lucru se întâmplă şi în România şi în toate ţările europene. Cred că, doamna Vălean, trebuie să găsim comunicarea şi să fiţi liantul între Asociaţia Internaţioanlă, APIA, Guvernul României şi Comisia şi Parlamentul European. E un moment în care toate forţele politice trebuie să înţeleagă că fără industria auto în România economia României se prăbuşeşte”, a susţinut Ciolacu.

Premierul a făcut declaraţii pe acest subiect şi la plecarea de la eveniment.

”Chiar e un moment delicat pentru industria auto şi cred că şi Comisia şi Guvernul României în acest moment trebuie să intervină, să fie mult mai aplicat în nevoile acestei industrii, care susţine foarte mult exportul în România şi care cumva este motorul economiei româneşti”, a arătat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare