Premierul Ciolacu a transmis, astăzi, marilor lanțuri comerciale să reducă adaosurile la circa 8 produse alimentare de bază, astfel încât prețurile pentru populație să fie suportabile, dar și pentru ca ținta de inflație să ajungă până la finele anului la 8%, așa cum și-a propus Guvernul în programul cu care a fost votat de către Parlament, conform informațiilor Profit.ro.
Potrivit informațiilor Profit.ro, în cadrul discuțiilor dintre premier și marii comercianți nu s-au avansat procente de reduceri, dar acestea ar trebui să fie ”vizibile” la produse precum: pâine, carne, ulei, făină, mălai, legume, fructe, ouă. La aceste produse se adaugă și laptele, pentru care a fost convenită deja reducerea de fostul guvern.
Marii comercianți ar urma să reducă de bunăvoie adaosurile comerciale. Deși Guvernul nu poate interveni pentru a regla prețurile decât cu acordul Comisiei Europene, retailerii ar urma să fie de acord cu solicitarea premierului Ciolacu, mai ales pentru că, în nenumărate rânduri, acesta și-a exprimat intenția introducerii unei taxe de solidaritate de 1% pe cifra de afaceri pentru marile companii
Potrivit Guvernului, discuțiile au fost axate pe stabilirea unui mecanism funcțional agreat între Guvern și mediul privat, pentru reducerea prețului la produse alimentare de bază. „Mă bucură deschiderea mediului de afaceri de a agrea, urmare a dialogului nostru, un mecanism viabil, simplu și clar care, alături de măsurile guvernamentale, să ducă la reducerea inflației și la creșterea puterii de cumpărare a românilor. Guvernarea noastră este în primul rând pentru oameni, iar angajamentul ferm asumat este reducerea la o singură cifra a inflației, până la sfârșitul anului. Am convingerea că putem reuși acest lucru în parteneriat cu mediul de business”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu. Executivul a mai arătat că dialogul cu reprezentanții Asociației marilor rețele comerciale din sectorul alimentar va continua pentru stabilirea în comun a măsurilor convenite pentru reducerea inflației și creșterea puterii de cumpărare, precum și a modului de aplicare, urmând ca până joi dimineața să fie agreate detalii concrete.