Home Analize Premierul britanic va anunță sfârșitul liberei circulații pentru cetățenii UE în UK

Premierul britanic va anunță sfârșitul liberei circulații pentru cetățenii UE în UK

0

Premierul britanic Theresa May intenționează să anunțe în jurul datei de 15 martie sfârșitul liberei circulații pentru cetățenii comunitari care vor dori să intre în Regatul Unit, anunț ce va fi făcut în aceeași zi cu activarea negocierilor pentru Brexit, scrie cotidianul The Telegraph, în ediția de luni.

Conform publicației de orientare conservatoare, se așteaptă ca dna May să declare că cetățenii Uniunii Europene care vor sosi în Marea Britanie după activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona nu vor avea în mod automat dreptul de ședere permanentă în Regatul Unit.

Noii imigranți vor intra sub incidența viitoarelor restricții în materie după ce Marea Britanie va ieși din UE, și care ar putea include un nou regim de vize și acces restrictiv la prestații sociale.

Potrivit lui Iain Duncan Smith, parlamentar conservator eurosceptic marcant, anunțul va arăta că dna May preia controlul asupra granițelor Marii Britanii, lămurind în același timp situația celor 3,6 milioane de migranți din UE care trăiesc deja pe teritoriul britanic. „Ea va clarifica situația prin stabilirea unui termen-limită clar, în timp ce Uniunea Europeană pare tot mai confuză și mărginită”, a afirmat Duncan Smith

Potrivit The Telegraph, data avută în vedere („cut-off date”) pentru imigranții din UE este probabil să fie în jur de 15 martie, după ce legea care va autoriza guvernul să activeze Brexit-ul va trece prin parlament.

Potrivit cotidianului, Theresa May ar urma să declare că imigranții din UE sosiți înaintea datei-limită vor avea drepturile protejate atât timp cât cetățenii britanici care trăiesc în alte țări comunitare vor primi aceleași garanții.

Totodată, se așteaptă ca dna May să facă apel la celelalte state din Uniune să se ajungă la un acord rapid pe acest subiect, astfel încât să poată fi eliminat de pe agenda negocierilor pentru Brexit cât mai curând posibil.

Ad

Exit mobile version