Home Analize Premierul britanic anunță un plan de creștere economică: 2 miliarde de lire...

Premierul britanic anunță un plan de creștere economică: 2 miliarde de lire în plus pe an pentru cercetare

0

Premierul britanic Theresa May a promis luni „o nouă strategie industrială” pentru a impulsiona economia Marii Britanii după Brexit și pentru ca bunăstarea să ajungă și la cele mai sărace familii, relatează DPA.

„Strategia noastră industrială modernă va fi extrem de ambițioasă pentru mediul de afaceri și pentru Marea Britanie”, a declarat May, într-un discurs la Confederația Industriei Britanice, care reprezintă circa 190.000 de companii.

„Guvernul se implică, nu face pași înapoi. Construiește pe forțele noastre și ajută Marea Britanie să depășească provocările de durată din economia noastră, provocări care ne-au ținut pe loc prea mult timp”, a subliniat șefa guvernului de la Londra.

„Vrem să profităm cât mai mult de șansa pe care o avem acum de a semnala o schimbare importantă, hotărâtoare”, a mai afirmat ea.

May a susținut de asemenea că vrea „să ofere locuri de muncă și creștere economică pentru fiecare comunitate și fiecare colț al țării”. 

Ea a anunțat o creștere anuală de circa două miliarde de lire (2,47 miliarde de dolari)în investițiile guvernului în cercetare și dezvoltare „pentru a garanta că firmele britanice rămân în avangarda descoperirilor științifice și tehnologice”.

Ad

Exit mobile version