Home Externe Premieră” medicală: Un bărbat paralizat îşi mişcă o mână cu puterea minţii

Premieră” medicală: Un bărbat paralizat îşi mişcă o mână cu puterea minţii

0

Un american paralizat de la umeri în jos își poate folosi mâna dreaptă, datorită unui nou tip de neuroproteză. E vorba de o tehnologie considerată de oamenii de știință o “premieră” medicală.Bărbatul în vârstă de 56 de ani a suferit un accident grav de bicicletă în urmă cu aproape un deceniu. De atunci, Bill Kochevar nu a mai putut să-şi mişte decât capul.

Acum, însă, bărbatul a reuşit să-şi ducă singur o cană cu apă la gură şi să bea printr-un pai, graţie unei proteze revoluţionare, ce a fost realizată în Cleveland, Statele Unite.

E vorba de un dispozitiv compus din fire, electrozi și software, ce reconectează creierul la mușchii brațului paralizat.

“Am reuşit să folosim semnalele electrice care reprezintă gândurile sale, pentru a-l ajuta să-şi mişte mâna. Pentru prima dată, am implantat electrozi care înregistrează activitatea creierului şi un sistem de stimulare electrică”, a explicat coautorul cercetării, Bolu Ajiboye, de la Case Western Reserve University.

Pacientul are implantate în creier două sisteme de electrozi ce înregistrează semnalele de la creier și le transmite unui computer. Ele sunt interpretate și direcționate apoi către cei 36 de electrozi implantați în braț și antebraț. Acest lucru i-a permis bărbatului să bea cafea și să mănânce piure de cartofi, în timpul testelor efectuate în laborator.

“Mi se pare destul de tare ! Sunt primul om din lume care face asta. Această tehnologie mă ajută să pot face anumite lucruri. Cineva trebuie să se ocupe de partea de cercetare. Dacă nimeni n-o face, lucrurile nu se pot îndrepta. Acum putem spune lumii că e posibil să reconectezi creierul la muşchii braţului, pentru a-l face să se mişte din nou”, spune pacientul.

Cercetătorii speră ca tehnica lor să fie îmbunătăţită, pentru ca într-o bună zi, persoanele afectate de paralizie să poată îndeplini în mod independent diverse sarcini.

Pentru asta însă, sistemul necesită îmbunătățiri printre care se numără trecerea la tehnologia wireless și creșterea longevității și a eficacității implanturilor din creier.

Ad

Exit mobile version