Prefectura Prahova sfidează Justiția: Babele şi Sfinx sunt şi rămân în domeniul public al oraşului Buşteni indiferent de rezultatul final al procesului care vizează stabilirea liniei de hotar dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa

Prefectura Prahova informează, luni, că monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt şi rămân în domeniul public al oraşului Buşteni, indiferent de rezultatul final al procesului care vizează stabilirea liniei de hotar dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

Reacţia Instituţiei Prefectului vine ca urmare a faptului că, duminică, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat câştigarea pe fond a procesului cu judeţul Prahova privind linia de hotar dintre două judeţe în zona Platoului Bucegi, disputa din instanţă vizând inclusiv monumentele naturale Babele şi Sfinxul care, conform deciziei judecătorilor, aparţin teritoriului Dâmboviţei.

„Mă bucur să le transmit dâmboviţenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a avut câştig de cauză în procesul cu judeţul Prahova, vecinii noştri susţinând că atât Sfinxul, cât şi Babele se află pe teritoriul lor. Deşi sentinţa de joi nu este definitivă, toate instanţele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale judeţului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul şi Babele vor rămâne pe teritoriul judeţului nostru”, a scris Corneliu Ştefan pe pagina sa de Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski: Aliații europeni mă șantajează

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat astăzi aliații europeni...

    DUPĂ CE EUGEN ȘERBĂNESCU A FOST ACHITAT PE FAPTA NU EXISTĂ, VA APROBA CURTEA APEL NOUL ABUZ AL DNA?

    După ce diplomatul, publicistul, dramaturgul Eugen Șerbănescu a fost achitat pe...

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Articole relationate

    Categorii populare