PREFECTUL, PERDANT ÎN RĂZBOIUL INTENTAT PREȘEDINTELUI CJ MEHEDINȚI

0

Consiliul Județean Mehedinți a câștigat definitiv procesul intentat de prefectul  județului, Cristinel Pavel, în luna februarie, prin care ataca în contencios administrativ Hotărârea de repartizare a cotei de 6% din impozitul pe venitul estimat către unitățile administrativ teritoriale.

Hotărârea dată de Tribunalul Mehedinți a rămas definitivă, după ce nici una dintre părțile implicate nu s-a simțit nedreptățită de prima instanță astfel încât să formuleze recurs.

“Este dovada asumată acum și de prefectul județului că banii au fost reartizați cu respectarea legii de către mine și Consiliul Județean Mehedinți.

Acesta este și momentul în care primăriile pot uza de banii distribuiți prin hotărârea atacată de prefectul județului și de care au atâta nevoie mai ales în contextul pandemiei care a sărăcit bugetele!

Din păcate, acest lucru se face cu o întârziere de cinci luni, din cauza unei decizii iresponsabile de a-și satisface mofturile politice reprezentantul Guvernului PNL în teritoriu!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.