Home ALEGERI 2020 Prefectul liberal de Neamț cu locotenentul lui Adrian Botez, zis Țâță, liderul...

Prefectul liberal de Neamț cu locotenentul lui Adrian Botez, zis Țâță, liderul Academiei Infractorilor

0

Prefectul județului Neamt, liberalul George Lazar, apare in fotografii alături de persoane ce sunt cunoscute ca făcând parte din clanurile ce conduc lumea interlopa din zonă. Fotografiile îl prezintă alături de Iosub Iulian, zis Rățoi, cunoscut în Roman pentru activități de proxenetism, afiliat clanului Țâță. În zonă se vorbește despre faptul că Iulian Iosub ar fi locotenentul și sosia lui Adrian Botez, zis Țâță, liderul Academiei Infractorilor, care a fost condamnat definitiv, la 24 de ani, doua luni si 20 de zile.

In 15 octombrie 2015, DIICOT a dispus trimiterea in judecata a 18 membri din reteaua criminala autointitulata “Academia Infractorilor Romani”, specializata in jafuri armate la magazine de lux din Europa, unde au provocat un prejudiciu de aproximativ 8,5 milioane euro.

DIICOT sustine ca in cursul urmaririi penale s-au administrat probatorii care au demonstrat legatura intre 29 de infractiuni, dintre care 27 de infractiuni de talharie comise in Marea Britanie, Belgia, Italia, Franta, Germania, Austria, Danemarca si doua infractiuni de furt calificat comise in Andorra si Marea Britanie.

CE SCRIA ADEVĂRUL DESPRE ADRIAN BOTEZ, IANUARIE 2015:

Adrian Marin-Botez, zis „Ţâţă“, s-a făcut remarcat în lumea interlopă din Piatra Neamţ după răfuieli cu grupările Mararu sau Donose. În ultimii ani a devenit comandatul suprem al „Academiei infractorilor români”, organizaţie în sarcina căreia i se atribuie jafuri la marile case de bijuterii din Paris sau Milano.Ancheta în dosarul „Academia infractorilor români“ a început în 2013, când Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a început monitorizarea activităţii infracţionale a grupării conduse de Adrian Botez, zis „Ţâţă”, grupare ce se ocupa cu tâlhării, furturi şi jafuri pe întreg teritoriul Uniunii Europene.  Gruparea, compusă din peste 100 de executanţi, toţi recrutaţi din judeţul Neamţ, acţiona precum cele din filmele de acţiune. Persoanele recrutate erau antrenate, coordonate şi controlate special pentru a pătrunde în forţă în magazine de lux de bijuterii şi ceasuri de pe teritoriul Uniunii Europene. 

„Academia infractorilor români” figura în cod ca înregistrată la Interpol, la Europol şi la DIICOT. Ancheta DIICOT în acest dosar a costat 300.000 de euro, fiind astfel una dintre cele mai scumpe ale instituţiei. Urmărirea penală în acest caz a însemnat implicarea a aproximativ 200 de anchetatori de la SRI, Direcţia Operaţiuni Speciale (DOS), Investigaţii Criminale, Jandarmerie şi DIICOT, care au lucrat în colaborare cu alţi oameni ai legii din străinătate. 

Adrian-Marin Botez (fost Lazăr), de 37 de ani, a ajuns pentru prima dată în atenţia locuitorilor din Piatra Neamţ în anul 2007, atunci când gruparea condusă de „Ţâţă“ ducea un război de supremaţie cu oamenii lui Daniel Dragoş, zis „Donose“. În vara acelui an într-o parcare  din centrul oraşului membri ai celor două clanuri s-au bătut crunt, iar conflictul a escaladat câteva luni mai târziu. În timpul petrecerii de Revelion 2008 de la Hotel Central, doi oameni fideli lui Ţâţă au fost înjunghiaţi de Bobi Carabulea, despre care se ştia că este un apropiat al lui Donose. Scandalul a continuat la Spitalul Judeţean Neamţ unde locotenenţii lui Marin Botez au ripostat, fiind necesară intervenţia forţelor de ordine. Din acel moment s-a dat startul unei curse a înarmării, în vederea răzbunării care se cerea pentru afrontul adus lui Botez. Planul pus la cale de Ţâţă avea în vedere, aşa cum au aflat anchetatorii, să ducă la exterminarea membrilor grupării rivale.  

Îşi procura arme pe filiera Clămparu 

După răfuiala de la Revelion, anchetatorii au aflat că gruparea Ţâtă pregăteşte o răzbunare sângeroasă. Conform procurorilor DIICOT, acesta a dispus membrilor grupării să intensifice acţiunile de supraveghere a reşedinţelor rivalilor şi de filaj pentru aflarea planurilor duşmanilor. Mircea Florin Savu, zis „Ciccio“, împreună cu o altă persoană au fost trimise la Roma, în vederea achiziţionării armelor de foc tip revolver, Uzi şi pistoale cu amortizor. Procurorii au aflat că armele au fost procurate de la o filieră ce acţiona în Spania şi Italia sub comanda lui Ion Clămparu.   

În noaptea de 17/18 ianuarie 2008, măcelul a fost dejucat în urma unei acţiuni realizate de DIICOT Bucureşti cu ajutorul ofiţerilor Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog din cadrul IGPR, poliţiştilor din Neamţ, SRI şi luptătorilor din cadrul Grupării Speciale de Intervenţii Acvila. 

Ad

Exit mobile version