spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizePrăbușirea veniturilor italienilor: 20% în 20 de ani, cea mai mare scădere...

Prăbușirea veniturilor italienilor: 20% în 20 de ani, cea mai mare scădere din UE

-

Italia își adjudecă întâietatea negativă privind ”sărăcirea” veniturilor familiilor în comparație cu principalele țări europene. Clasa mijlocie italiană și categoria cu venituri mici au fost cele mai afectate, cu o reducere de 20% în primul caz și de 23% în al doilea, într-o perioadă de aproape 20 de ani, din 1991 până în 2010, scrie Gazeta Românească de la Roma.

- Reclama -

Și dacă o parte din vină aparține marii recesiuni, trebuie spus că nicio țară nu a înregistrat o scădere atât de gravă, nici măcar Spania care nu merge dincolo de un -5%.

- Advertisement -

Este ceea ce reiese dintr-un studiu realizat de Pew Research Center care, comparând datele, scoate în evidență că în Spania din 1991 până în 2010 venitul mediu familial a rămas practic stabil la 31.885 de dolari (puțin peste 29.000 de euro), în timp ce în Italia s-a asistat la o prăbușire de 20% trecând de la circa 37.000 de euro în 1991 (aproximativ 71 de milioane de lire vechi) la puțin peste 29.000 de euro în 2010.

Și intrând mai în detaliu, se descoperă că în Italia ”venitul mediu al clasei mijlocii” s-a prăbușit de la circa 41.000 de euro în 1991 (80 de milioane de lire vechi) la mai puțin de 33.000 de euro în 2010.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img