Prăbușirea giganților tehnologiei din America: Concedieri masive

La fel ca Google, care a anunţat vineri suprimarea a aproximativ 12.000 de locuri de muncă în întreaga lume, un val de reduceri de personal i-a lovit încă din vară pe angajaţii aşa-numiţilor „giganţi ai tehnologiei”, relatează AFP conform Agerpres.

Gigantul comerţului electronic Amazon a anunţat pe 5 ianuarie că va reduce cu „puţin peste 18.000” de locuri de muncă în întreaga lume, inclusiv în Europa. Planul de concedieri urmează să vizeze în principal magazinele administrate de grup şi resursele umane.

Grupul de distribuţie a recrutat masiv în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a face faţă exploziei cererii, dublându-şi personalul la nivel global între începutul anului 2020 şi începutul lui 2022. Grupul avea 1,54 milioane de angajaţi la sfârşitul lunii septembrie.

Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat în noiembrie anul trecut pierderea a 11.000 de locuri de muncă, adică aproximativ 13% din forţa de muncă. Acesta este primul plan social din istoria grupului.

Meta, care avea aproximativ 87.000 de angajaţi în întreaga lume la sfârşitul lunii septembrie, a raportat performanţe financiare dezamăgitoare în al treilea trimestru din 2022, cu o scădere bruscă a cifrelor de afaceri şi a profiturilor şi o stagnare a numărului de utilizatori.

Gigantul informatic american Microsoft, invocând incertitudinea economică şi schimbările de priorităţi ale clienţilor săi, a anunţat pe 18 ianuarie că va concedia aproximativ 10.000 de angajaţi până la sfârşitul lunii martie, puţin sub 5% din cei 221.000 de angajaţi.

Firma Redwood (statul Washington) a efectuat deja două serii de concedieri: una în iulie 2022, care a afectat mai puţin de 1% din forţa de muncă, şi a doua în octombrie, care viza mai puţin de 1.000 de persoane.

Cumpărată recent de Elon Musk, Twitter a început disponibilizări în masă la începutul lunii noiembrie 2022, afectând aproximativ jumătate din cei 7.500 de angajaţi ai reţelei de socializare.

Pentru a-şi finanţa preluarea cu 44 de miliarde de dolari, miliardarul a îndatorat puternic compania a cărei sănătate financiară era deja fragilă, deoarece a suferit un deficit semnificativ în primele două trimestre ale anului.

Evan Spiegel, şeful Snap, compania-mamă a cunoscutei aplicaţii de mesagerie Snapchat, a anunţat în august 2022 o restructurare care va duce la suprimarea a aproximativ 20% din efective, adică a peste 1.200 de angajaţi.

Snapchat, care are din ce în ce mai mulţi utilizatori, este încă în dificultate pentru că generează venituri din ce în ce mai mici. Grupul nu a generat niciodată un profit net anual.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare