Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, salută reluarea activităţii Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor istorice, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial, afirmă postul de radio Europa Liberă finanțat de Congresul american.
RELATAREA INTEGRALA RADIO EUROPA LIBERĂ:
Noul șef al diplomației române, cu experiență semnificativă în ministerul de Externe pare să se bucure că întîlnirile între istoricii români și ruși s-au reluat în această săptpmână la Moscova, deși ani de zile ele n-au dus la niciun fel de rezultate.
În 1992, diplomații români și ruși încep negocierea unui nou tratat bilateral, după ce în 1991, Ion Iliescu se grăbise să încheie un document de vasalitate față de Moscova, prin care se angaja că nu va fi niciodată parte a NATO. Tratatul semnat de Iliescu și ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov nu a fost niciodată ratificat de parlamentul de la București, așa că negocierile au fost reluate de la zero în 1992. România a avut în timpul lungilor tratative două priorități: condamnarea Pactului Ribbentrop–Molotov în interiorul tratatului şi restituirea Tezaurului românesc trimis la Moscova în perioada Primului Război Mondial.
Deşi negocierea a durat mai bine de zece ani, cele două pretenții ale Bucureştiului nu au fost satisfăcute. Condamnarea pactului de către Rusia apare într-o declarație comună semnată de miniştrii de externe ai celor două țări, în care este condamnată şi participarea României la al Doilea Război Mondial alături de Germania nazistă și în care este strecurată şi chestiunea Tezaurului.
Această comisie comună formată din istorici urma să rezolve lucrurile, potrivit Tratatului, cu toate că România avea o evidență clară cu bunurile pe care trebuie să le recupereze: toate chitanțele, inventarele şi procesele-verbale de predare-primire.
De fapt, România cedase pe toate fronturile. Insistase atât de mult asupra Pactului Ribbentrop–Molotov, din rațiuni mai degrabă electorale decât practice, încât Tezaurul a trecut din realitatea diplomatică în cea istorică din 1992 până în 2003, când Ion Iliescu şi Vladimir Putin au semnat Tratatul bilateral la Moscova.
Pactul oricum fusese declarat nul printr-o rezoluție a Congresului Deputaților Poporului de la Moscova încă din 1989, dar cu un an înainte de alegerile parlamentare şi prezidențiale din 2004, PSD avea nevoie de condamnarea protocolului secret semnat de miniştrii de externe ai lui Hitler şi Stalin în 1939.
Eşecul în privința Tezaurului era astfel acoperit, iar diplomații români au considerat un succes faptul că reușiseră să introducă în declarație cuvântul „tezaur“, fiindcă în acest fel Rusia recunoştea în mod public existența lui. Recunoaştea, dar nu se obliga să facă nimic. De fapt negociatorii ruşi au tras de timp, dar n-au acceptat introducerea în tratat a solicitării românilor. Au fost mai abili, au ştiut exact care este interesul național al Rusiei şi l-au urmărit cu îndărătnicie.
Spre deosebire de ruși, diplomații români n-au fost la fel de insistenți, n-au avut suficientă abilitate sau, poate, au primit, instrucțiuni bine definite să cedeze.
Noul ministru de Externe, nu are, de fapt, niciun motiv „să salute” reunirea Comisiei bipartide de istorici, fiindcă rezultatul ei nu au cum fi în favoarea României. Gestul lui Aurescu are sens doar în măsura în care vrea să dea un semnal Moscovei, că Bucureștiul ar vrea să reface legăturile, așa cum au făcut maforitatea statelor europene, uitând de anexarea Crimeei. Spre deosebire de aceste țări, însă, România are graniță comună cu Rusia pe Marea Neagră, de la această anexare ilegală.
Bucureștiul are în continuare mentalitate de țară marginală, fiindcă nu are niciun motiv să creadă că va primi Tezaurul înapoi, după cum rezultă dintr-o relatare a lui Andrei Pleșu, care povesteşte că în 1998, pe când era ministru de externe, s-a întâlnit cu omologul său rus, Evgheni Primakov, şi au discutat despre Tezaur:„«Domnule Pleşu, când s-a dat tezaurul ăsta?» întreabă Primakov. «În decembrie 1916». Zice: «Şi dumneavoastră mai vreți să ştiți ce s-a întâmplat cu el. Am avut, între timp, Marea Revoluţie din Octombrie, două războaie mondiale, dispariţia Uniunii Sovietice şi atâtea altele. De unde să ştim, după toate astea, cum e cu tezaurul. Dacă vreţi, vă spun părerea mea personală. Eu cred că din banii acelui tezaur a fost susţinută mişcarea comunistă internaţională de atunci şi până mai ieri. Dar apropo: cum de v-a venit să ni-l daţi tocmai nouă?»”.