spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
2.7 C
București

Ponta, interviu pentru France Presse, Bloomberg, Reuters şi Associated Press: „Nimic nu va obstrucţiona” ancheta care îl vizează

Premierul român Victor Ponta, anchetat de DNA pentru corupţie, a declarat marţi pentru presa străină că „nimic nu va obstrucţiona continuarea anchetei” care îl vizează şi şi-a exprimat convingerea că justiţia va pronunţa „rapid” o decizie în favoarea sa.

„Nimic nu obstrucţionează continuarea anchetei pentru ca, în primul rând, procurorul să poată stabili dacă suspiciunile care mă vizează se confirmă sau nu”, a afirmat Ponta într-un interviu pentru Agenţia France Presse, Bloomberg, Reuters şi Associated Press.

„Vreau să mă prezint în faţa procurorului, să-mi prezint punctul de vedere (…), este în interesul meu să merg înainte şi sunt convins că acest caz va fi clarificat”, a adăugat el.

Interviul a fost acordat în contextul în care Parlamentul a votat marţi şi a respins cererea de ridicare a imunităţii premierului pentru a putea fi anchetat penal, iar vineri Legislativul va dezbate moţiunea de cenzură.

Ponta a dat asigurări că prioritatea sa este să menţină stabilitatea politică a ţării, exprimându-şi speranţa că de luni Guvernul său se va putea întoarce la „proiectele sale importante”, printre care adoptarea unui nou Cod fiscal şi reluarea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

„O criză politică, creată în mod artificial, ar fi un cadou neaşteptat şi nesperat pentru Rusia”, a subliniat el, evocând contextul regional complicat, pe fondul „crizei din Ucraina, Republica Moldova sau chiar Grecia”.

Premierul, care se declară nevinovat şi victimă a unei „tentative de lovitură de stat” orchestrată de opoziţie cu complicitatea justiţiei, a exclus categoric demisia, aşa cum i-a cerut vineri preşedintele Klaus Iohannis.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare