Ponta despre Băsescu: Locul meritat ar fi lângă Udrea. Aroganţă, ură, minciună, nesimţire

Premierul Victor Ponta a reacţionat la declaraţiile de luni seara ale fostului preşedinte Traian Băsescu, afirmând că locul meritat pentru acesta ar fi „lângă Udrea”, că fostul şef de stat nu are nicio remuşcare după 10 ani de „regim mafiot” şi adăugând: „aroganţă, ură, minciună, nesimţire”, transmite Mediafax.
„Băsescu la TVR ( locul meritat ar fi lângă Udrea). NO NEWS – aroganţă/ură/minciună/nesimţire! nicio remuşcare după 10 ani de regim mafiot!”, scrie Ponta pe Twitter.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că România are o generaţie tânără ratată, cea a lui Victor Ponta, Dan Şova sau Monica Iacob-Ridzi, şi că începe să investească în Eugen Tomac, unul dintre puţinii care au rămas alături de el până în ultima zi de mandat. „Este timpul unei generaţii. Avem o generaţie ratată, o generaţie de tineri, cea din care fac parte Ponta, Şova, din păcate Ridzi, pe care am susţinut-o enorm ca fiind o tânără cu aptitudini, e o generaţie tânără ratată. Toţi spuneau să vină tinerii, au venit şi sunt o dezamăgire, Ponta – un plagiator, mincinos, ce simbolistică este el pentru generaţia tânără”, a spus Traian Băsescu, la postul public de televiziune. (Radu Pricop)

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare