spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
1.3 C
București

Ponta: Decât în tribună cu un partid mare, mai bine pe teren cu unul mic

Fostul premier Victor Ponta a declarat, într-o emisiune televizată, că îl tentează mai mult un proiect nou şi mai mic decât să stea „în tribuna” unei echipe mari, făcând referire la o posibilă trecere a sa de la PSD la PRU. În acelaşi timp, a precizat că prima sa opţiune va rămâne PSD, transmite News.ro.

„M-aş transfera la Steaua Roşie Belgrad că tot sunt eu stelist. (…) Sau la orice echipă din jur. (…) Când ai un jucător care nu are loc în echipă, decât să-l ţii pe bancă sau în tribună, lasă-l să joace la o echipă şi să se întoarce când ai nevoie. Decât să stau în tribună, sigur că un proiect în care să pot să fac ceva e tentant. E uman, e de înţeles acest lucru. Fiind campanie electorală pot să fac mai mult decât atât. Partidul meu m-a folosit la alegerile pentru locale”, a spus Victor Ponta, întrebat dacă are de gând să „se transfere” la PRU.

El a recunoscut că ajută PRU şi pe Bogdan Diaconu şi că unul dintre sfaturi pe care i l-a transmis acestuia a fost să nu treacă „linia care te face dintr-un naţionalist, un extremist”.

„În primul rând ştiu că era o întrebare legitimă: cum poţi tu, dintr-un partid, să ajuţi alt partid. Am ajutaţi şi pe alţii. Pe ALDE, UNPR, am vorbit cu Laurenţiu Rebega de la Forţa Naţională, (…) la fel am vorbit şi cu Bogdan Diaconu. Am avut şi timpul necesar, pentru că dacă eram foarte ocupat cu alte activităţi spuneam: îmi pare rău”, a adăugat fostul premier.

„Cred că există un electorat care nu se simte reprezentat nici de PNL, nici de PSD. (…) PSD e un partid mare care nu-şi poate permite să spună tot ceea ce poate să spună un partid mai mic, liber. Eu cred că un partid naţional sau naţionalist, care să nu fie extremist, e un lucru bun”, a mai spus Victor Ponta.

Întrebat dacă ar putea exista o negociere PRU – PSD pentru ca Ponta să fie „împrumutat”, fostul preşedinte social-democrat a răspuns: „Asta e decizia antrenorului. Împreună luăm decizia şi poate să mă împrumute”. Victor Ponta a adăugat că prima sa opţiune e PSD „întotdeauna, în orice situaţie, la orice vârstă şi în orice moment”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Berliner Zeitung: SUA vor să controleze gazul rusesc pentru europeni prin Nord Stream

    Statele Unite poartă negocieri secrete privind repornirea gazoductelor Nord...

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Articole relationate

    Categorii populare