Premierii polonez şi ungar, Mateusz Morawiecki şi Viktor Orban, au dezaprobat vineri acordul dintre Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE prin care accesarea fondurilor europene şi a celor din planul european de relansare economică ar urma să fie condiţionate de situaţia statului de drept, cei doi evocând un posibil veto al lor, relatează agenţia DPA.
Comisia Europeană nu poate decide arbitrar asupra retragerii fondurilor europene pe baza unor ”criterii dubioase”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki la o conferinţă de presă.
Condiţionarea fondurilor din bugetul european de părerea Comisiei Europene ori a altor state membre despre cum funcţionează statul polonez sau cât de independent funcţionează instituţiile poloneze este inacceptabilă, a mai spus şeful executivului de la Varşovia.
”Ne vom folosi cu siguranţă dreptul de a obiecta dacă nu ajungem la o înţelegere şi dispoziţiile care vor fi incluse nu vor corespunde aşteptărilor noastre”, a indicat Morawiecki, fără să menţioneze însă explicit că Polonia ar putea bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027.